Sunt ceea ce gândesc

(articol pentru etapa a treia a concursului bloggeri.ro)

Marti, zi de examen auto.

Trezit la ora 5.50, fara emotii. Baia ocupata...

6.10, se elibereaza baia. In 20 de minute trebuia sa fiu gata. M-am imbracat sport, comod. Sa nu fie haine stramte, nimic de genul. Pantaloni de trening, bluza neagra cu inscriptia „Born killer” (muhahahha...), adidasi. Totul bine, urcam in masina sa plecam. La colt imi dau seama ca mi-am uitat buletinu’. M-am intors inapoi, semn rau. „Sala e ca si picata” mi-am zis in gand desi nu cred in superstitiile astea generale. Le am pe ale mele. Nici n-apucasem sa ma machiez in vreun fel, mi-am luat rimelu’ la mine si mi-am dat orbeste cu peria pe gene. Ajungem acolo, curtea plina. Cel putin 300 de persoane asteptau sa se anunte ceva. Pana atunci mai avusesem vreo nu-stiu-cate alte semne negative cum ca o sa fie o zi de cacat.

7.40-se anunta comisiile si pozitiile. Ne asezam la rand, sunt strigata. „Ghitaaa... la portita”, funny little guy... mmrrrr... Intru, ma asez, mi se da foaia de examen. O sala imensa cu 300-400 de persoane ce intrau pe rand, tinute sub control de 6 politisti fiorosi. Totul ok, ne fac instruirea, completam foile cu datele personale si alte maruntisuri. Ni se dau chestionarele, categoria B, nr 17. Incepem la 8.25. Prima intrebare era cu limite de viteza, am trecut peste. Nu eram sigura. Apoi am completat restul, mi-am zis „Gica, ce-o fi o fi”. Se opreste un barosan langa mine, se uita pe raspunsurile mele, trece mai departe fara un sunet.

8.55. Se strang foile, se incepe corectarea. Tortura pe fata, se corecteaza pe loc. Fiecare politist pe cate un rand, la noi a picat unu’ mai ager care le-a terminat mai repede. In 10 minute imi aud iar numele strigat. Dupa ce nu mai aveam ce unghii sa rod, ma ridic de pe scaun si traversez sala, vad ca bifeaza de doua ori pe foaie.

„24, admis” spune respectivu’, apoi colegu’ de langa el „Bravo, Ghitaaa!”

In culmea fericirii, ies din sala zambind. Ma duc tupaind la tata si ii zic „24 din 26!!!” El ma felicita, eu incep sa sun lumea etc. Eram in culmea fericirii, „Am trecut de sala, traseul il iau sigur. Stiu ca n-am probleme.” Sun instructoru’, ii zic, apoi o sun pe sor’mea ii zic ca am picat cu 24, apoi mesaj Deei. Era 9 si un sfert, m-am asezat la soare sa ma incalzesc. Imi era putin frig, dar eram bucuroasa. Permisu’? Ca si luat.

10.30-se anunta comisiile pe punctele de plecare.

11.15-pod IOR, totul decurge simplu. Lin. Fara complicatii. Vine Zuzu... cu elevi. Il intreb pe tata „Auzi, da’ asta ce face?” sta el pe aici, afla al catelea rand suntem si pleaca iar cu elevii „Sa ii mai plimb putin pe baietii astia”. Toti instructorii stateau cu cei care urmau sa dea examen, asta nu, sa mai faca si el un ban ca ce p**** ma’sii...

12.30 (parca): ma urc in masina primei tipe care dadea, eu eram a doua. Stau in spate. Incepe sa conduca, politistu’ nu mi se pare foarte drastic, ba chiar simpatic. Tipei i se opreste motoru’ in intersectie. Zbang... „auuu”, gandesc. Intra pe o strada la dreapta, loveste o alta masina. Trecusera 5 minute. Politistu’ ii zice „domnisoara, trageti pe dreapta”. Noteaza ceva apoi ii spune ca a picat si motivele. Bun, eu urmam. Ma urc la volan. Ma pregatesc. Imi ia buletinu’, noteaza cateva chestii apoi ma intreaba daca sunt gata. Ii spun ca „oarecum” si pornim. Fara modestie va spun ca a fost prima data cand am condus incredibil de bine. Imi era frica de virajele la stanga, le-am luat fara problema. M-a tinut mai mult de 10 minute, ba chiar 15. Era deja clar, avea sa fie o zi buna. Eram pe cale sa iau examenul pentru care am imbatranit 10 ani in ultima luna. Ma pune sa intorc, decid sa intru pe banda a doua astfel incat virajul a fost stramt. N-am avut problema, nu o sa uit cum am luat virajul ala cat oi trai!

„Sa va incadrati pe dreapta ca sa facem o garare”

„Da, sa imi spuneti cand sa opresc”

Acum problema era ca eu nu facusem decat de doua ori gararea cu spatele, ever! Si asta acum 3 saptamani, n-am mai exersat-o de atunci... Mergem mai departe, sa cautam un loc liber. Si mergem si mergem... pana in sfarsit, loc de doua masini. Am oprit prea in spate, locul liber deja incepuse cand am inceput sa dau in marsarier asa incat am trecut pe langa masina din lateral la un milimetru. Si continuam. Nu am lovit-o (nu stiu prin ce miracol). Am lasat capul in jos si il intreb „Repet?” Politistul cu o voce sictirita „Repeta” De data asta ma incadrez bine, cand vine faru’ in dreaptul geamului din spate, trag de volan. Totul bine. Cu o exceptie, uit cand sa trag la stanga. Rezultatul? O masina pusa de-a curmezisul si examenul picat. Picat? Pentru garare? Da, picat. Adica nu conteaza faptul ca am mers foarte bine pana acolo si in trafic, conta gararea intelegeti voi? Asta se apuca sa scrie pe hartiile lui, inchide mapa si se pregateste sa coboare. Nu imi zisese nimic. Il intreb „Respins, nu?” „Da”. Nu era normal sa il intreb? Eu zic ca da. Dau ochii cu Zuzu, ii zic ca am picat si incepe sa tipe la mine, sa imi vorbeasca urat. De parca ar fi fost vina mea ca nu am exersat gararea. Am inceput sa plang mai mult de oftica si de nervi pentru ca nu mi se parea posibil, sa mergi atat de bine si sa nu iei pe ultima suta de metri.

Greseala mea a constat in faptul ca am avut prea multa incredere ca o sa il iau, fara sa tin cont de toti factorii ce ar putea duce la neindeplinirea dorintei mele de a scapa de toata povestea asta. In zilele care au urmat am fost intr-un soc continuu.. prostesc probabil.

Eh... urmatoarea zi, era televizorul deschis in camera si am auzit intamplator la stiri cazul unor doua accidente. Unii care faceau curse si altu’ care mergea cu peste 70 sau ceva de genul. Apoi... incerc sa gandesc obiectiv da’ nu imi vine in cap decat „Uuuuuite cui i se da permisul!!!”