Sunt ceea ce gândesc

Nu am zis nimic. Am stat. Am gandit. E in varsta, dar in acelasi timp si foarte atragator, carismatic. La dracu! Numai mie mi se intampla chestii din astea. Am dansat cu Mihai. Am dansat bine, e un tip simpatic. O sa se insoare in curand si incearca sa ii faca o surpriza logodnicei lui. Azi m-am machiat, profesorul mi-a spus ca sunt frumoasa. N-am zambit. Am ramas neutra si am zis „Multumesc”. M-am pastrat foarte calma cu exceptia momentului in care am iesit afara. Imi era frig, tremuram si el se tot apropia de mine. Cred ca am dat inconjorul stalpului numai ferindu-ma de el. Incet, fara sa isi dea seama. Vorbea cu mine, imi explica ce intra in costul orelor de practica si ce feluri de dans vom aborda. Ma privea. Ma privea insistent. Il evitam. Ii stiam si imi stiam statutul. Ma invita la o cafea. Accept dupa 20 de secunde de „Hmmm”.

Luam metroul apoi mergem pe jos.

- Ce zodie ziceai ca esti?

- Berbec.

- Ha, si eu. Se vede de ce ne intelegem bine.

- Mhm, probabil.

- Un berbecut friguros.

- Ceva de genul.

- Ar fi bine sa ajungem mai repede, sa te incalzesti.

- Rezist, daca tremur ma incalzesc. O sa imi revin, nu va faceti probleme.

Pe drum am intalnit trei biserici. S-a inchinat la toate. O cruce mare, perfecta. De la frunte, la piept, la umar, la umar.

- Maine plec in concediu. Spune uitandu-se la geamul masinii langa care ne oprisem.

- Frumos, unde?

- Prin Maramures... undeva pe acolo.

- Distractie placuta si eu imi doresc sa vad partea aia a tarii. Deocamdata insa voiam sa merg prin Timisoara, am auzit ca e un oras misto.

- O fi, nu am trecut pe acolo.

Dupa o pauza in care se uita fix la mine si in care mi-am studiat asa de bine bratara incat puteam sa imi dau seama din cate fire de material e facuta, il intreb vizibil jenata:

- Ce e ?

- Nimic.

Zambeste. Eu nu.

- Mergeti singur?

- Cu familia.

- ...

- Si amanta in spate.

- Care dintre ele?

- Esti nostima.

- Stiu, mi s-a mai zis.

Ramasesem fara subiect de discutie. Ne-am indreptat inapoi spre sala de dansuri si mi-a oferit inca o ora „ca sa repetam”. Nu stiu de ce n-am refuzat.

L-am oprit si pe Mihai insa. I-am spus:

„Daca stau eu, sta si el. Nu am partener.”

„ Pai eu ce sunt?”

„Profesor.” I-am raspuns cu ochii intredeschisi, foarte sigura pe mine.

Nu i-a convenit, fireste, dar a trebuit sa accepte. Ne-am apucat sa exersam si nu a scapat nici o ocazie sa ii arate lui Mihai cum se conduce femeia la dans, astfel sa ii ia locul cu un „Ia, lasa-ma sa iti arat”.

Imi cuprinse soldul si imi lua mana intr-a lui usor. Zambea, iar eu ma straduiam din rasputeri sa imi mentin muschii fetei nemiscati. Ma intreba ocrotitor:

- Esti bine?

- Da, de ce n-as fi?

- Tremurai in frig.

- A trecut mult de atunci, m-am incalzit.

- Si de ce nu iti dai puloverul jos?

- Pentru ca mi-e bine cum sunt, mersi.

- Uite, vezi? La faza asta, cand dai femeia „pe spate” trebuie sa iti tii piciorul intre ale ei.

Spuse spre Mihai.

- N-ar fi mai bine sa exerseze si el? Intreb nerabdatoare.

- Ah... (era clar surprins) Da, normal.

Imi dadu drumu’ cu regret. Nu pricepeam nimic. Eu actionam cum actionam, gandeam cum gandeam si nimic nu dadea rezultatul pe care il asteptam. De fapt. Nu stiam ce rezultat voiam... stiam doar ca trebuie sa ma satisfaca... rezultatul.

- Putem lua o scurta pauza de cinci minute?

- Da, desigur.

M-am dus la baie, m-am uitat in oglinda. Imi pastrasem trasaturile. Nu imbatranisem, nu ma infrumusetasem, nu intinerisem. Eram eu? Revin.

- Unde e Mihai?

- S-a dus acasa, a spus ca era obosit.

Era clar. Mintea. Orice ca sa ramana singur cu mine.

- Ah, pai in cazul asta plec si eu. Nu mi-e prea bine.

- Cum adica nu ti-e bine? Ai spus ca esti bine.