Sunt ceea ce gândesc

Nu mai am spatiu pe hard. Aici n-am mai scris demult si ochii imi lacrimeaza de durere. Sunt extrem de nervoasa. Nu o sa spun de ce. De fapt voi vreti sa cititi picanterii. Dar pe astea le gasim oriunde. Luati un ziar, cititi acolo. Eu nu spun de ce sunt suparata.

La atestat n-am mai lucrat aproape nimic. Proiectul multimedia atasat de el nici macar nu e inceput. Nu stiu cand o sa le fac. Simt ca ma scurg de oboseala. De 15 ore mintea mea alearga in mod continuu, nici macar nu pot sa dorm din cauza asta.

Am un eseu de facut pentru un concurs. Nu stiu cand o sa il fac. Simt ca ma scurg de oboseala.

Am o mie de exercitii pe care vreau sa le fac, dar nu stiu cand.

Am niste idei si pentru o povestire. Am cam uitat ca pot sa scriu si ca uneori iese ceva din asta. Am uitat de mine de fapt. Sunt impartita in o mie de locuri, intre o mie de locuri.

De ce faceti voi treaba asta cu "eu muncesc mai mult decat tine?" Pe mine chiar ma deranjeaza. Si chiar mai devreme eram atat de nervoasa incat tremuram. Si nici macar nu exagerez, cum fac de obicei. Nu stiu cand sa mai exagerez. Simt ca ma scurg de oboseala. De fapt, daca stau sa ma gandesc mai bine, corpul nu mi-l simt obosit. Doar ochii nu ma tin. Mi-ar placea sa existe niste picaturi care sa ii faca sa stea deschisi.

Stiu ca n-am mai scris demult pe aici. Dupa cum vedeti, nu am timp nici sa scriu in alte parti. Am fost la un cenaclu martzea asta. Si a fost foarte distractiv. Foarte interesant pentru mine. Pentru ca eu n-am tacut. Si daca am cascat la ceva care s-a citit, am argumentat gestul meu si l-am aparat cu frenezie. Si voiam sa va spun mai multe despre asta, dar poate alta data. Acum nu ma simt in stare. Si stiu ca unii inteleg... si altii nu inteleg. Cum nici eu n-am inteles la vremea mea.... dar hai sa incheiem.