Sunt ceea ce gândesc

Va spun, nu o sa mai mor niciodata. Ganditi-va de cate ori vi s-a spus la multi ani, numai de ieri pana azi numar vreo 60... o sa ajungem nemuritori si nimeni nu o sa stie cauza.

Anyway, aseara am facut revelionul la Deea, ma' best friend si ne-am distrat de minune. De multi ani tanjeam dupa un Revelion de genul asta, dar peripetiile nu au intarziat sa apara.

Am plecat de acasa cu masina, a condus tata. Totul ok pana la "Da' cum ajungem la ea?" Si eu printasem harta de pe net cu strazile pe care trebuia sa o luam si ca idioata am uitat-o acasa.[nu era problema ca nu stiam cum sa ajung la ea, am fost de atatea ori dar era ca nu stiam cum sa ajung cu masina la ea pentru ca e un pasaj care desparte sensurile si nu poti sa faci stanga... in fine]

Nu era complicat, dar cand vine vorba de orientare in spatiu cu mine sunt probleme grave. [acum 2 ani m-am ratacit la mare, casa era la 2 strazi de soseaua principala si acum imi aduc aminte cum am mers in lung si in latul acelei sosele vreo juma de ora... deci la mine e grav, cred ca trebuie sa las urme dupa mine pe unde merg-firmituri, ziare,pixuri, orice!] Tata stie ca eu am defectul asta al orientarii in spatiu si a inceput sa isi dea ochii peste cap si sa se pufaie ca "Cum domn'e ai fost de atatea ori si nu stii sa ajungi":| Nu pricepea ca trebuie sa ocolesti si nu-l interesa ce aveam eu de spus, pe el il interesa ca nu-stiu-io sa ajung. Asta e. Pana la urma ne-am invartit o data in cerc si am gasit repede. Asa se exagereaza uneori lucrurile inutil, e in traditie. It goes with the flow.

Revin.