Am fost la cafenea

2/13/2007 07:13:00 AM


"Bon,bon,bon...tres bien!"
Asta îmi răsuna în minte după această întâmplare.De când am intrat într-un anume colectiv îmi tot sună în urechi ideea asta de "cafenea".Una -două "Hai la cafenea", una -două "Hai la cârrciuma!"Dintre aceste două activităţi am ales cafeneaua deşi nu eram o fană.Uite cum în două fraze am folosit de trei ori acest cuvant...din câte ştiu nu are sinonim aşa că vă rog să îmi scuzaţi repetiţiile.
Într-o miercuri oarecare am plecat în drum spre bibliotecă să caut despre "vise" pentru psihologie şi am dat de un local interesant.Bineînţeles , era o cafenea.Eu nu beau de obicei acel lichid negru ,amar care te face să te bâţâi şi la unu noaptea , dar mi-am zis "give it a shot!"
Am intrat şi la fiecare masă era câte o persoană .Nu am văzut nici una la care sa fie două.Chestia asta m-a neliniştit .Era ceva dubios.Mi-am comandat până la urmă o ciocolată caldă (că aveau şi din asta) şi am luat loc la una dintre mese.Toţi erau visători,cu privirea pierdută fără să se uite la alţii sau altele din jur.Era o linişte nefirească ,dar se mai auzea din când în când câte o lingurinţă lovită de marginea ceştii sau respiraţia profundă a persoanelor mai în vârstă.
M-am ridicat supărată de la locul meu ,cu cana în mână şi caietul şi pixul în braţe.M-am aşezat faţă în faţă cu o persoană de vârsta mea .Era din Argeş...de la ea am plecat către o altă destinaţie.Am ajuns la un medic care m-a ajutat mult apoi de la ea la un tip super-inteligent din Timişoara şi de acolo în Germania şi tot aşa.
Mi-am notat în caiet toate numele,datele de naştere şi profesiile.Fiecare cu povestea sa.Unii consilieri,alţii avocaţi,alţii fotografi şi uite aşa am cunoscut şi eu oamenii.După cum spuneam : fiecare cu povestea lui , fiecare cu păreri diferite,vârste diferite,domenii diferite,feţe diferite şi altele.Toţi mi-au pus cu litere şi cuvinte proprii întrebări şi mi-au răspuns la rândul lor.M-au ajutat să îmi formez o părere despre oameni în general,despre întrebari tipice cum ar fi:"Cine eşti?"(cea mai grea) sau "Câţi ani ai?".Unii dintre ei mi-au dat o bună bucată din sufletul lor prin melodii fredonate transmiţându-mi sentimentele lor.
Am experimentat multe prin comunicare cu oameni din toate colţurile ţării.Ce poate fi mai minunat de atât?Ce poate fi mai interesant decât poveştile,experienţele sau cunoştinţele lor?
Unii zic "Bine,mă!Vorbeşti toată ziua,te doare fundul de la statul pe scaun,dar nu te plictiseşti, în mă'sa de treabă?Toată ziua...toată ziua..." .Ei bine,nu te plictiseşti.Fiecare e frumos în felul său , fiecare are un lucru cu care să se mândrească.O limbă străină cunoscută ,o carte groasă citită din scoarţă în scoarţă ş.a.m.d.Eu una nu mă plictisesc să văd frumosul din oameni oricât de mult mi-ar lua şi oricât de mult ar trebui să dau pe biletele de tramvai.
Cunoscându-i pe ei ,mă cunosc şi pe mine şi observ cum plec mai repede de la masa unora din cauze pe care nici eu nu le cunosc.Văd cum reacţionez în anumite situaţii dificile şi ce fac când mi se cere ajutorul.
Fiecare e unic în felul sau şi ..damn it!we forget to see this fact.Distanţa nu este decât o piedică în a vorbi cu oamenii faţă în faţă,dar nu este o piedică în a-i cunoaşte.Şi întrebarea mea este următoarea : "De ce unii nu văd asta?"Şi îmi răspund mie însămi:"Pentru că fiecare e unic".Unora le place piureul ,altora clătitele şi mai e o categorie cu pizza."De ce oamenii cu pizza nu îi acceptă pe cei cu piureul sau invers?"Şi tot eu îmi răspund : "Pentru că trăim într-o lume superficială,pentru că le pasă cum araţi (unora) şi pentru că te judecă fir'ar a dracu' de treaba!"În cafenea însă ,am întâlnit oameni de treaba şi mi-am adus aminte ce scria pe siteul liceului meu "Nu zidurile fac o instituţie ,ci sufletul din ea".Şi eu zic aşa : nu vă schimbaţi pentru ceilalţi,rămaneţi cum sunteţi.Aceleaşi opinii să aveţi şi peste 50 de ani că poate o altă nebună ca mine se poate aşeza la masa voastră , gata să vă audă povestea.
Într-o zi,pe când veneam de la munte l-am întrebat pe tata cât costă să vezi toată Romania şi el mi-a răspuns cu nepăsare "Vreo ...douăzeci de milioane".Ei bine am o contrazicere la acest raspuns : nu ai nevoie decât de 20 de mii de lei vechi pentru o ciocolată caldă şi de timp.

"Bon,bon...tres bien mes amis!"


1 commentsuri:

zaraza sc said...

De ce plecam de la masa unora mai repede? Ca sa ne intoarcem de fiecare data cind simtim nevoia, probabil dupa fiecare alta persoana noua pe care am cunoscut-o. Ca sa ii rezervam un loc special...Pentru ca ne incarca de emotii...