Banii, ochii noştri nu ai dracului

2/20/2007 12:51:00 PM


       De ceva timp am observat că omul nu mai este demult om, cel puţin nu in forma sa “brută”. Suntem duşmanii noştri deoarece zilele în care trăim şi caracterul care se modelează ia forma unei banconote tot mai mult pe zi ce trece. Nu deschidem ochii să vedem că în jurul nostru e mai mult, suntem superficiali şi nu dăm la o parte uleiul de deasupra apei, pentru a vedea în adâncime. Când un om te ajută să te ridici când eşti la pământ, este imposibil să nu-ţi treacă prin minte întrebarea „ O face din proprie iniţiativă sau urmăreşte ceva?” Într-adevar, sunt vremuri grele, iar corupţia a trecut limitele bunului simţ, însă maltratarea propriului suflet e cel mai mare păcat.
       Dumnezeu ne-a lăsat un dar când ne-a creat, acela numit „iubire”, de ce să nu profităm de bunul ce ni se dă? De ce să ne schingiuim şi dilatăm sentimentele nobile cum ar fi: onoarea, generozitatea, bunăstarea şi bunăvoinţa şi aşa mai departe? Într-adevar, avem şi modul liber de a gândi şi de a alege ce e bine sau rău, dar de ce să alegi partea care are mai puţin de oferit?


2 commentsuri:

Zaraza26 said...

Sint de aceeasi parere cu tine! Doar ca ma incapatinez sa folosesc ortografia invatata de mine in scoala ;) Cu exceptia lui nicio etc. Actuala ortografie a complicat viata elevilor inutil si a dus la niste aberatii care apar la cei care nu au invatat in scoala temeinic.

picky said...

Vorbe goale.