Sunt ceea ce gândesc

Ei bine,subiectul pe care o sa îl tratez pe parcursul povestirii mele este transportul în comun. Sâmbătă am stabilit cu un amic să ne întâlnim la o bere,că de…n-am mai mers şi noi demult la o baută.

Plec pe la patru după-amiaza de acasă şi ajung bineînteles în staţia de maxi taxi (întârziasem şi am zis că o să ajung mai repede cu ăsta şi nu cu RATBul).M-am urcat eu …nu-ştiu-ce,puţin cam aglomerat,dar hai că nu e tocmai Anglia, de ce să comentez asupra acestui fapt.

Şi mergem noi…mergem…şi se tot urcă lumea şi se urcă,fraţilor ăsta e momentul să vă zic că era insuportabil de aglomerat.Femei cu copii în braţe…se cedează locuri,pungi,sarsanale…cărucioare,covoare… de toate!!!Zici că erai în piaţă nu într-un nenorocit de maxi taxi!Mă duc şi eu mai în spate ca tot omul civilizat,ca să trag o gură de oxigen că mai era din greseala un geam deschis pe acolo.În sfârşit…şoferul zici că era de la pompe funebre,mergea cu treij’ de km/h ,ce să mai? Un rai…Dacă aveam un moment impresia că totul nu poate fi mai rău,m-am înşelat amarnic…Pe scaunele din spate ( lângă care eram şi eu plasată) vreo trei-patru indivizi dau drumul la muzica,şi ce muzică…Din aia “belea mancaţi’as” (manelele cele de toate zilele of course) şi se auzea aşa de bine şi de tare încât nu puteam să pricep la ce Doamne iartă-mă ascultă…Am vazut telefonul în mâna unuia dintre ei şi mi-am zis “Tu-ţi tehnologia mă’tii.”,bineînţeles că întrecea până şi radioul şoferului ( cu populare ) ,de-asta eram şi aşa de uimită.Oh well…asta e ,am mers noi juma’ de drum aşa cu porci,oi şi printre ei, oameni,cu muzica “divină” în timpane şi mirosul aglomeraţiei –parfumuri care mai de care mai speciale-.

La un moment dat ,dragii şi iubiţii mei manelari se ridică de pe scaun ca să coboare în staţie….pune şoferu’ frână…Jap!Ghiulu’ de bara metalică…”Opreşte şefule şi aici!”

Într-un sfârşit infinit am ajuns şi eu la locul întâlnirii …Ţrrr,telefonul.

“Da?”

”Vezi că întârzii.”

Ok,nu-i nimic,aştept aici că am şi bancuţa asta pe care pot să mă desfăt cu scurta carte pe care o aveam la mine din întâmplare.Mă aşez,mă fac comodă şi vine o ţigancă la mine :

“Hai mancaţi-aş să hîţi ghîcesc.”

“Nu bre,lasă că nu cred eu în d-astea”

“Haida fato,chă n-am ce îi da lu’ hăsta micu’ să mănânce,două mii de lei nu mai mult”

“Stai aşa să văd dacă am mărunt”

Scot eu două monede de 10 bani şi îi zic: “Ia şi lasă-mă în pace.”

La care ţiganca : “Păi pentru banii aştia hîţi ghîcesc, fă fato.”

“Da’ nu vreau să îmi ghiceşti.”

“Sigur?”

“DA!!”

În câte procese o fi fost de a învaţat să fie aşa perseverentă…Apoi totul a mers bine până la întoarcere când m-am hotărât să iau tramvaiul.Pe la …cât să fi fost ceasul? Cam nouă-zece ceva de genul am urcat ca tot omul,m-am aşezat pe scaun că era liber, cu excepţia unui batrân care citea o carte şi câteva persoane prin jur.Mă…ăsta arăta destul de normal,adică nu i-am luat seama în mod special şi m-am aşezat în faţa lui.Bun,îmi deschid cartea şi încep să citesc.La un moment dat simt cum mă bate cineva pe umar şi totul a decurs asa:

Moşu’ : Ce citiţi?

Eu: Uumm….este o carte , “Bridget Jones-La limita raţiunii”.Şi îi arăt coperta.

Moşu’ se chiorăşte puţin,apoi îmi arată ce citeşte şi el .Era o carte franţuzeasca,dracu’ auzise de autorul ala,în fine…am zis că o fi omu’ pasionat de cărţi .După asta mă întorc la loc.Iar simt cum mă bate cineva pe umăr , tot bătrânul.

Moşu’ : E în franceză cartea.

Eu : Da,am văzut.A mea e englezească.(Începusem chiar să devin suspicioasă)

Moşu’ : Da,dar ştii că franceză e mai erotică…

Mă uitam puţin ciudat şi încercam să procesez ce încearcă să insinueze.Îi zic

“Da…mă rog,fiecare cu ce ştie,eu nu cunosc foarte bine limba franceză.”

La care moşul :”Hai să îţi arăt ceva.” şi scoate din pungă un număr din “Playboy”.Eu m-am ridicat şi i-am zis: “Stiţi,chiar nu mă interesează.” şi am coborât imediat că eram chiar în staţie.La faza asta rămăsesem chiar şocată dacă aş putea zice aşa…în fine,mare ţi-e gradina Doamne şi mulţi au sărit gardul în curtea spitalului noua,asta e …Mai aveam juma’ de drum şi mi-am zis …”Tramvaiul oricum vine greu aşa că risc iar cu maxi. “

A venit…toate bune şi frumoase,era aproape gol deci n-aveam nici o treaba ,eram acolo cufundată în cartea mea .La un moment dat opreşte şoferul să mai ia pe cineva…eh,acum nu ştiu dacă o să mă credeţi dar erau chiar iubiţii mei manelişti de la dus,cu acelaşi telefon,cu aceeaşi melodie … Fir’ar mama dracu’ că nu le-a căzut bateria tot drumul.

Dragii mei,vă doresc din suflet numai bine,să nu aveţi parte de asemenea experiente şi…să vă dea Dumnezeu posibilitatea să aveţi maşina proprie şi permis de conducere.



Hai noroc!