Se-nalţă săgeţi otrăvite
De la coarde rupte, ascuţite
Prin mâini ce glăsuie rănite.
Femeile-s trupuri de viori.
Femeile-s şerpi ce se-ncolăcesc adeseori
Pe braţele stâlpilor de piatră.
Femeile-s iluzii ale frumuseţii
Căci frumuseţile sunt fluturi
Ce mor pe rând între amurguri.
Isterice culori ce ţipă-n
Suple tonuri cu-o aripă.
Sunt naivi şi proşti cei ce dau crezare,
Buzelor sticloase sorbind din ceşti
Poţiuni de înfrumuseţare,
Miresme şi fotografii ameţitoare,
Au voci absurd de suave
Ce duc la scrâşneli jilave.
Brute în corp de primăvară
Picuri dureroase cad din nou în călimară
Femeie, aşa te văd
2/24/2007 12:06:00 AM
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 commentsuri:
Ceva mai bine, fara a scapa totusi de locurile comune si de un banal abundent.
Din nou rima e cautata cu tot dinadinsul si nu e potrivita, fiind parca de nylon.
Intelege ca teatrul e al tau. Viziunile tale sunt scenice si asortate cu ... scenografie.
Asa e dom'le, ai dreptate... viziunile mele sunt intr-adevar scenice si nu numai asta. Cand pasesc pe strada si vad o imagine, in mintea mea o transpun in film sau pe o scena de teatru... si cu toate astea lasa-ma sa incerc si altceva,alte genuri de proza,poezii samd.
Post a Comment