Inspirat din "Mean girls" si din realitate...

2/13/2007 09:56:00 AM


Da-mi curaj sa scriu aceste randuri si sa spun lumii prin cue am trecut.Da-le curaj sa ma citeasca caci slujba mea nu e usoara.”Curaj!” strig si imi incep ceea ce vrea sa fie un roman sau poate doar o povestire.
Nu va exagerez,stau pe intuneric si scriu,nu am bec..adica am dar daca il aprind ma cearta parintii ca stau pana tarziu asa ca ma chiorasc la becul de pe strada,astfel multi ar zice “Iti strici ochii”,dar nu mi-am facut un obicei in a scrie pe intuneric asa ca “slabe sanse sa chiorasc”.
E o noapte fosnitoare,se simt spiritele agitate si afara totul e calm insa doar de suprafata.Citeam mai devreme manuscrisele lui Bacovia si Pitut.Ma holbam la scrisul usor (sau poate mai mult) ilizibil si ma intrebam “Oare o sa ajung si eu piesa de colectie?”Adevarul e ca sunt destul de sceptica in ce priveste subiectul asta.Am atatea idei de pus pe hartie incat nici nu stiu cum sa incep,dar in lupta pentru gasirea unei solutii le uit pe toate.Intotdeauna ma gandeam la un cip sau ceva de genul care sa iti memoreze toate gandurile,toate ideile si cand vrei sa le scoti din cutie Pac! si gata...ah,ce de ajutor mi-ar fi.Alteori ma gandeam sa ma tarasc cu un creion si un caiet/carnet dupa mine mereu da’ pe drum si in transporturi ce tabla mea fac?Deci nu merge.
Oricum ar fi,cert e ca vreau sa ajung cineva,sa fiu recunoscuta si apreciata la adevarata valoare dar in primul rand nu stiu daca o sa termin ce mi-am propus.Exista sanse sa uit ce am inceput,sa continuu da’ prost si plictisitor si astfel sa abandonez tot ce scriu aici, sa nu fie vreodata citit de o masa mare de oameni sau sa fiu pana la urma publicata.In cazul in care sunt publicata pot fi sanse sa nu fiu citita,daca nu sunt citita sunt uitata...sau ma rog,nedescoperita.Apoi mai e si ultima optiune care are cele mai putine procente si anume sa scriu,sa termin,sa public si sa mai fiu si citita.Eh?Ar fi ceva... si sa ma vezi dupa aia precum Becali cum platesc factura la lumina unui intreg popor ca sa nu se ajunga la razboi.
Nu stiu ce va fi mica mea lucrare ,poate se considera ca nu e nimic pana la urma,asta ar fi tare.Oricum unul dintre subiectele pe care vreau sa le abordez este superficialitatea.
Presupun ca toti am avut micile noastre “plastice” in liceu sau generala dar nu despre cum arata vreau sa vorbim, ci despre modul in care actioneaza.
Cand vorbim despre ele primul lucru pe care ar trebui sa il stim este ca au un lider.Asta parca imi aduce aminte de cartea dupa care s-a facut filmul “Mean girls” in care acest lider era numit “the queen bee” (“regina albina”),eu insa o sa ii zic simplu si romaneste “curca”,dar va fi mai greu de evitat cacofoniile.
“Curca” noastra asadar nu va fi genul ala de proasta careia nu ii merg rotitele,va fi doar genul de persoana care are idei fixe implantate in constient sau inconstient si care nu vrea sa intoarca capul.Acest tip de persoana are ca trasatura urmatoarele : ingamfata,vicleana,desteapta,frumoasa,malefica,incapatanata si bineinteles populara.Astea sunt doar cateva dintre ele caci lista poate continua destul de mult.
In generala m-am luptat cu astfel de specimene avand in vedere ca superioritatea cu care ma tratau si parul din nas pe care il vedeam de fiecare data cand treceau cu el pe sus erau mereu prezente.
Nu eram usa de biserica si recunosc ca uneori aveam tendinta sa le imprumut unele trasaturi negative mentionate mai sus insa probabil datorita educatiei nu am pastrat,nu am furat ci doar imprumutat pentru o perioada scurta de timp.
Snoabele care ii tineau mereu trena aveau insa doua alte trasaturi in plus,prostia si gradul de credibilitate.Intrau in clasa toate o data,curca era prima apoi gastele dupa ea.Era regula,daca se impiedica vreuna-n spate nu mai avea dreptul sa fie in grupul lor de pasari domestice.Subiectul se aseza gratios pe banca,isi punea picior peste picior si incepea sa le comande sclavelor “Da-mi si mie un pix,vai ce draguta esti,mersi”.Fluturand din gene frecvent,ma intrebam la un moment dat cat antrenament are de face fata “cerintelor”.Vocea pitigaiata si miorlaita era in ochii celorlalte “ dulce ca mierea si pura ca laptele”.Venea cu cele mai scumpe si frumoase lucruri care mie insa,la vremea respectiva,mi se pareau de prost gust.
Aveam o oarecare repulsie fatza de ele cand treceau pe langa mine si lasau in urma un parfum dulceag de iti intorcea stomacul pe dos si pe afara.
Ma scarbea modul in care ieseau in curtea scolii in pauze,fumau cu o gloata de baieti pe langa ele,acestia mancand fumul scos de pe buzele lor unse excesiv cu gloss.Hipnotizati intrau la ore si incepeau sa vorbeasca despre ele,iar tot universul se invartea in jurul lor. Se intorceau la ore,isi scoteau litrii de parfum,il imprastiau ca sa nu puta a tigari si tot asa in fiecare pauza.In putinele dati in care nu fumau,le vedeai prin baie sau pe la colturile scolii cum isi luau limbile in gura cu tipi diferiti de la o zi la alta.
Le-am acordat mult timp si le-am studiat de-a lungul vremii ca sa trag in final niste concluzii.
In ultimul an pe care l-am petrecut in clasa aia s-a intamplat sa raman fara bani atat incat nu aveam cu ce sa ma intorc acasa.Intamplarea facu sa ma intalnesc cu aceste “individe”,fiind intr-o situatie disperata mi-am calcat pe inima si le-am rugat sa ma imprumute cu banii de care aveam nevoie.Surprinzator este ca au fost mai mult decat disponibile sa ma ajute.De atunci parca mi-am scos ochiul subiectiv si am descoperit ca “pasarile domestice” erau niste fete obisnuite (ca sa nu zic banale),”gloata de baieti” se transformase in “trei baieti” si “litrii de parfum” erau de fapt un strop.La una dintre orele de romana ni s-a dat voie sa vorbim liber despre un subiect.Le-am provocat atunci la o discutie si am vazut ca aveau o cultura chiar dezvoltata.
Nu toate se dovesdesc a fi asa,asta a fost un caz la o mie insa m-a facut sa scriu aceste randuri si sa realizez ca judec,si eu ca si ceialalti,prea repede si ca oamenii sunt fiinte complexe carora trebuie sa le acorzi mai mult de 4 ani de observatie ca sa ii cunosti in totalitate.
Aici nu este vorba despre superficialitatea lor cu care ne tratau, ci despre superficialitatea mea si felul meu de a vedea lucrurile.Surprind si acum anumite actiuni ale mele pe care nu credeam ca le voi face vreodata.Analizandu-le pe ele m-am cunoscut pe mine.




2 commentsuri:

zaraza sc said...

...cind esti in mijloacele de transport in comun iti exersezi memoria, sa retii emotia primara si sa o poti re-crea la momentul oportun. Si eu ma mir cum au reusit in puscariile comuniste sa retina kilometri de versuri sau chiar alte texte mai putin ritmice. De ce sa scrii? Pentru ca simti o necesitate fizica, tot corpul tau pare ca transpira idei, expresii inedite, imagini shocante.
Vei gasi cititori! Un scriitor care scrie din pasiune si scrie bine, va gasi oameni care sa il inteleaga, sa se simta la rindul lor intelesi citind ce a scris el, textele lui le va schimba viata, le va dinamiza existenta.
Cel mai mult mi-a placut pasajul cind "iti cade valul de pe ochi". Gloata de baieti devine...trei baieti etc. Mai scrie...Ai sa vezi ca dupa un timp vei scrie mai bine si mai usor...sau nu neaparat mai usor, asta depinde de la scriitor la scriitor, dar satisfactiile vor fi mai mari.

AlexandraGhita.Lexis said...

Mersi de incurajari si de comentariu :*