Sunt ceea ce gândesc

Am ajuns acasa, am cumparat o sticla de vin alb -sa vedem cu cine o beau-... asta de fericire... si dupa ce-am pierdut putin vremea pe net, m-am culcat... M-am trezit cu intrebarea „Am visat?”

Am scris posturile astea, am mancat etc... Numai despre asta am vorbit pana acum. Bineinteles, o sa imi treaca in curand... dar ma bucur cat e. Acum m-a luat somnul de la vermutul asta roş’ pe care l-am dat pe gat si cred ca ma voi culca in curand.

Ceea ce voiam sa zic mai important in postarea asta e ca... ma enerveaza un lucru la blogul meu personal. Unele persoane... cred ca se cunosc... au inceput sa imi citeasca insemnarile ca pe o metoda de a afla ce mai fac si ce mai dreg. Asta ca sa nu mai fie nevoiti sa vorbeasca cu mine. Ei bine... nu stiu cum sa o iau, dar trebuie sa spun ca ma deranjeaza oarecum pentru ca sunt persoane la care tin... si persoane care se indeparteaza de mine avand ca portiţă blogul. Nu-mi place, dar nu am nici ce sa fac. Scriu asta in speranta ca imi veti intelege nelinistea si cumplita dezamagire adusa de aceasta distanta nefireasca. Stiu ca au fost anumite discutii intre noi sau neintelegeri si stiu ca nu sunt chiar printre preferatii vostri, in schimb eu tin la voi. Poate va puteti imagina cum e...

Va salut, noapte buna!