Sunt ceea ce gândesc

Spiritul meu nu a fost azi apreciat. Ba dimpotrivă, am dat-o în altceva şi am ajuns să enervez lume. Măcar am încercat să fiu şi eu... altfel. N-a mers. Sorry că am sărit calul cu fredonatul, cu vorbitul... aşa se întâmplă uneori când taci prea mult. Nu ştii ce să spui mai repede şi uiţi că răbdarea celui care ascultă are limite. Firea mea nu e acceptată de toată lumea, dar eu ar trebui să accept asta până la urmă. Mă simt caraghios. Din nou nu îmi găsesc locul. Nu credeam că o să mă simt iar ruptă de lume în halul ăsta, dar iată-mă din nou... Printre mii de gânduri care nu îşi au propria cutie în capul meu, sau propriul pat ca în spital.

Am scăldat-o cu cadourile Crăciunul ăsta. Am pus din puţin la puţin, nu ştiu dacă o să le placă ce le-am cumpărat, dar cum se zice? Gestul contează? Am mai luat ceva cu adresa inscripţionată, dar cine ştie dacă expeditorul ăsta o să mai aibă "cuaele" dinainte pentru a trimite ce are de trimis. Presupun că nu o să aibă. De fapt, nu mai vrea să aibă, dar de ce am cumpărat din start respectivele obiecte... Probabil pentru a avea pentru ce plânge. Cui dracu' îi mai pasă.

Am observat un lucru zilele astea. Cu cât eşti mai trist şi mai deprimat, cu atât eşti mai neobservabil, comun şi normal. Ce bine, nu mai tre' să mă prefac. Pot să fiu şi eu ordinară.

Am avut parte de ultima zi. Am mers singură spre casă şi mi-a plăcut într-un mod sadomasochistic. În metrou m-am aşezat lângă un el şi o ea care se hârjoneau simpatic. Urâţi amândoi, dar mi-a plăcut de ei. Am plecat, pentru că mi-au adus aminte de singurătate. Mai încolo, tipi dubioşi în împrejurimi şi în faţa mea, dar dacă stau bine să mă gândesc... nu cred că ar fi trebuit să îmi fie mie frică de ei, ci viceversa :) .

Mă duc şi eu să mă înfund în gânduri (altele).

Noapte bună