Sunt ceea ce gândesc

Există o zicală în popor... care zice că Lauda de sine nu miroase a bine. Măi, adevărul e că nu ştiu decât că miroase a bani şi celebritate şi nu văd un lucru rău în asta. O să vă explic şi de ce. Să zicem că Socrate *e un nume dat la plesneală* şi-a făcut blog. Socrate e un om obişnuit, dar cu o idee măreaţă şi cu un plan şi mai bine pus la punct. Aşadar Socrate îşi pune pe picioare un super blog, bazat pe o super idee. Are succes pentru că se află pe primul loc pe piaţa românească. Blogul devine cunoscut prin domeniul pe care îl promovează. De aici, de la acest proiect, Socrate mai întemeiază două. Unul propriu şi personal care nu implica alţi oameni. Adică îl crează şi îl conduce singur şi celălalt proiect este o ramură a primului, cu aceeaşi echipă.

Socrate e un tip deştept. Începe să facă bani din afacerea asta, are un simţ dezvoltat... Lui Socrate îi merge bine. Se întâlneşte cu oameni, îşi face relaţii, este promovat... însă în primul rând: SE PROMOVEAZĂ PE SINE! Socrate se laudă cu ce face, cu ce a făcut, cu ce a realizat, unde a ajuns, de unde a plecat, câţi oameni cunoaşte, ce va face mai departe, cât a crescut, unde e şi aşa mai departe. Socrate e deştept pentru că el a înţeles un lucru pe care mulţi nu îl înţeleg...

În lauda de sine stă succesul. În reclama pe care ţi-o faci tu însuţi şi nu uitaţi: cum vă percepeţi, aşa vă percep şi ceilalţi. Puneţi osul la treabă că asta e cheia existenţei... BANUL Şi CELEBRITATEA! Lăsaţi modestia la o parte că se pare că nu ajungem departe cu ea. Eu asta îmi promit pe anul viitor... să nu mai fiu modestă şi să mă laud cu ce sunt şi ce-am realizat şi ce voi realiza... pentru că m-am lămurit. Numai aşa o să îmi meargă bine. Artiştilor, luaţi şi voi aminte, sărăntoci modeşti boemi ce sunteţi!