Nu l-am salutat si probabil nici nu o voi face...

12/16/2008 06:59:00 AM

In clasa a 9a aveam un profesor de limba romana cu care (din pacate-pe atunci) nu faceam ore, insa tineam un cenaclu. La cenaclu eram 2-3 ca de obicei, deh interesul pentru literatura pe vremea aia... ca si pe vremea asta, era scazut. De fapt, exista o oarecare diferenta dintre atunci si acum daca stau bine sa ma gandesc. Daca atunci eram 2 care veneam la cenaclu acum cifra oamenilor care participa la astfel de activitati este de 5 ori mai mare insa cu minus. Pentru a participa la anemicul cenaclu lipseam de la informatica si sport. Cu sportul nu era problema pentru ca oricum era ultima ora (a 8a) si de multe ori profu se mai indura de noi si ne dadea drumul acasa. La info mai aveam ceva probleme avand in vedere ca era penultima ora si era o materie mult mai serioasa... in comparatie cu sportul.

Asadar, aveam trei motive pentru care ma duceam la acest cenaclu. Primul era lipsa de chef pentru cele doua ore plictisitoare ramase in program. Al doilea era ca imi placea sa imi citesc aberatiile in fata altor oameni cu mai multa minte la cap decat mine. Al treilea, si cel mai important, era pentru ca imi placea de acest profesor. Si nu va ganditi ca imi placea de el din punct de vedere amoros pentru ca nu era cazul. Imi placea de el ca om. Era tare simpatic, mai ales pentru ca aveam aceeasi pasiune de pe atunci... Ice Age si stiam replicile amandoi pe de rost. Uneori ne si completam. Imi aducea foarte mult aminte de Sid si el stia ca seamana cu acest personaj. Sa nu mai zic ca il imita bolnavicios de bine...
Obisnuiam atunci sa vorbim cu el pe messenger, dar ca orice om normal s-a saturat sa fie abordat din cinci in cinci minute de cate o eleva disperata sa vorbeasca cu el, sa glumeasca cu el si sa il impresioneze (sau cel putin sa incerce) pentru ca mai apoi sa se laude la colege cum ca "am vorbit cu profu' de romana pe mess si am aflat ca se duce si el la Gaudeamus, veniti?? Poate ne intalnim cu el acolo". A dat ignore-uri, si-a schimbat idul... ma rog, măsurile bine stiute. Al doilea an a plecat din liceu. Nu l-am mai vazut de atunci. Am mai vorbit o singura data pe messenger, dar nu mai stiu cu ce ocazie, insa stiu ca am mai vorbit pentru ca mi-a zis un lucru pe care nu il voi uita niciodata. Sunt sigura ca nu a avut o conotatie pozitiva(zic cu siguranta pentru ca eram de-a dreptul idioata la cenaclurile alea, atat de idioata incat sustineam in gura mare ca "eu continui" era corect si ca chiar daca nu era, oricum mie asa imi placea sa zic... stupid, i know), dar eu vreau sa cred ca a avut.

Si in acea ultima conversatie mi-a zis: normal ca mai ştiu cine eşti, mai greu de uitat o fiinţă ca tine

Cred ca a fost cel mai frumos lucru pe care mi l-a spus un barbat vreodata, fie vorba intre noi. Oricum, n-am mai auzit de el ani de zile. A disparut din peisaj, dar nu pentru totdeauna pentru ca acum vreo doua saptamani cand l-am vazut in drum spre serviciu, l-am recunoscut imediat. Acelasi barbat inalt, tanar, slab, cu ochi albastri, cu dintisori de Sid ce statea candva la catedra din Sadoveanu in fiecare joi seara ascultand prostiile pe care le scriam noi atunci... la inceputuri. Nu l-am salutat cand am trecut pe langa el, nici nu ma observase, era cam pierdut in propriile ganduri si... n-avea rost sa il deranjez. Culmea e ca l-am mai vazut de vreo doua ori si tot nu am avut curajul sa il salut. Poate e din cauza faptului ca mi-e rusine de cum ma stie din trecut, poate n-as sti ce sa ii spun si oricum nu m-a observat... sau poate doar mi-e teama ca nu ma va recunoaste si replica spusa atunci pe nesemnificativul messenger se va pierde pur si simplu.

1 commentsuri:

Cristiana said...

OMG OMG OMG.Am scris si eu in jurnal de neputinta de a saluta pe cineva *cred ca il cunosti,stii despre cine vorbesc.Amandoua il cunoastem.

Din pacate eu nu am fost decat o data la cenaclu...stiu ca porecla lui era a unui animalut simpatic.He,he.
Eu zic sa il saluti.:) Asta e sentimentul meu.:)