Craciun in bezna

12/25/2008 11:33:00 AM

Nu m-am enervat că s-a întrerupt curentul aseară (24 decembrie 2008) pentru că mă aşteptam. Pentru că la noi nu există Crăciun în care să avem curent (de trei ani încoace, cu excepţia anului trecut) Faza e că a ţinut mai mult decât mă aşteptam. Fără exagerare, pe ceas, 24 de ore. De la ora 21-24 decembrie la ora 21-25 decembrie. Şi nu m-am enervat pentru că pe 24 m-am pregătit minuţios. Mi-am pus filme pe mp4, mi-am băgat la încărcat telefonul, am făcut bradul, am făcut duş, am împărţit cadouri etc. În mod normal ţinea mai puţin pana de curent. Cel puţin dimineaţa aveam, dar anul ăsta a fost special. Nici acum nu ştiu cât o să ţină. Să sperăm că nu se va mai întrerupe, văd că le-a luat ceva să se prindă că trebuie să stingă becurile de pe stradă pentru a face economie. Foarte inteligenţi...

În orice caz, nici acum nu sunt nervoasă, trebuia să se rezolve o dată şi o dată. Şi cu această pană lungă... că ce pana mea de curent vreţi... am avut ocazia să îmi limpezesc gândurile şi să petrec timp cu ai mei. Am jucat remi, şah, am cântat de nebună tot ce mi-a venit prin minte, am dormit... şi astfel a trecut a doua zi de concediu, prima zi de Crăciun. De sunat nu m-a sunat nimeni, apreciez. În schimb am primit câteva mesaje, apreciez pe bune de această dată. A primit maică mea mai multe telefoane decât mine, nu că aş fi invidioasă, Doamne fereşte... dar aşa ca idee. Eh, în fine... mă doare la bascheţi la al doilea gând. Ieri şi alaltăieri am avut probleme cu o măsea de am zis că îmi dau duhul de durere, cu atât mai mult cu cât mă durea toată partea dreaptă a feţei. Azi a fost mai bine, sper că n-am vreo infecţie sau ceva mai grav. Şi-aşa mă simt obosită ruptă, mais je ne sais de ce. Oricum, per total mă bucur de ce am... cu lumină e mai bine, am şi net şi cablu... dar şi fără, merg pe principiul noi să fim sănătoşi şi trec peste disconfort.

Sper să nu mă întrebaţi de Revelion că n-am chef să îmi aduc aminte de faptul că nu ştiu unde o să mă aflu în acea zi specială. Mai bine întrebaţi-mă dacă mi-e dor de birou... DA, mi-e dor! Ştiu, sunt o anormală, dar aşa e la modă. Anormalitatea e la modă. Sunt într-o stare de complet Zen. Nimic nu cred că mă poate enerva. Cred că merg şi pe principiul mă doare la bascheţi... Hm...

Şi apropo! Am condus azi. Am făcut pe şoferu'. M-am jucat niţel pe şoselele Bucureştiului incredibil de aglomerat (în special pe Pantelimon) pentru o zi de Crăciun. Ca să vezi! Şi până şi de Crăciun există şoferi idioţi pe drum... sau mai bine zis şoferiţe... în pana mea de curent... Era să intre în mine o tanti... Aşa m-am abţinut să o înjur... Chiori sunt unii să moară je. Deci să vă explic, îmi vedeam de drumul meu, înainte... si de pe prima bandă vrea una să intre în depaşire, deşi era aproape paralelă cu mine... a trebuit să pun o frână bruscă să o las să intre pe cretină, că e mai grea partea cu gânditu' pentru unii şi apoi să o iau iar din loc, oprind în spatele meu alte nu-ştiu-câte maşini. În fine, bine că nu s-a întâmplat nimic... Zen! Oricum, am fost foarte aproape de o coliziune...

Şi că mi-am adus aminte faza cu suportul de brad. Pfoai, deci ieri n-am fost Zen la faza aia. Nu ştiu dacă putea fi cineva calm la aşa ceva. Cică aveam un suport băşit de brad, vechi de sute de ani, de fier, înalt şi naşpa... şi acu vreo săptămână îi zic lu' taică-miu să cumpere şi el unul ca lumea, de lemn, frumos, ca să nu mai stăm cu prostia aia. Cât putea să fie? Şi mă trezesc în ajunul Crăciunului că suportul de brad cumpărat de curând este făcut prost... treabă de mântuială. Maică mea s-a apucat să cioplească bradu' să îl pună în urâţenia veche de fier. Şi io când am văzut... am zis... Neah-neah-neah... Let me work my magic. Şi ca să mă dau mare, am refăcut eu suportul de brad cumpărat, confecţionat de cine-ştie-cine. Şi io care sunt AS la tâmplărie puteam să fac suportul ăla mai bine *după cum l-am şi făcut de altfel* HA! Eat that... Şi suportul îl vedeţi în poză. Nu e perfect, i-am bătut câteva cuie şi i-am băgat nişte bucăţi de scotch ca să ţină ca lumea şi asta a fost.


Moş Crăciun a fost foarte generos. Ba, extrem de generos... Data viitoare de-a dreptul mă supăr dacă îl mai văd aşa. Mă face să mă simt prost. :D Eu nu i-am dat decât lapte şi biscuiţi... hehehe, glumesc. La noi fiecare a fost Moş Crăciun pentru fiecare şi toţi am primit câte ceva. Şi eu am fost moş crăciuniţă cu toate că am cumpărat pe ultima sută de metri nişte chestii de umplutură. Gnihi. (deci am primit un medalion superb cu o stea, un fel de lănţişor cu două cercuri pe el, unul negru si unul alb ce se suprapun, e foarte elegant, un alt lănţişor cu un zar, două pulovere, un balsam de buze cocoa butter care miroase yummy, dulciuri ofc, bani... o zi liberă -ba chiar mai multe, că tot erau pe listă lucrurile astea- şi linişte... deci destul de super tare, nu?)

Of, ce mult am scris, mă întreb dacă a citit cineva toate chestiile astea până la capăt. Per total, starea mea de spirit variază. Uneori sunt tristă şi îmi aduc aminte de unele chestii, uneori sunt OK, dar zilele astea mi-am păstrat optimismul în orice moment şi nu mi-a prins rău deloc. Îmi place să fiu o persoană optimistă chiar dacă nu îmi reuşeşte mereu.

Hai, e rândul vostru să îmi povestiţi ce-aţi făcut de Crăciun! Deci... ce-aţi făcut de Crăciun? Cum v-aţi distrat? Prin ce peripeţii aţi trecut? Ce cadouri aţi primit?

Şi ca urări: mulţumesc celor care mi-au răspuns la mesaje şi online şi cele de pe telefon. Vreau să mulţumesc şi celor care mi-au urat să am lumină de sărbători (chiar dacă s-au referit la cea sufletească) pentru că mi-au ajutat moralul. Şi de asemenea, vreau ca tuturor cititorilor acestui blog să le urez sărbători fericite în continuare! Să aveţi parte de lumină atât în casă, cât şi în suflete, să fiţi sănătoşi, calmi şi prietenoşi şi sper să zâmbiţi mai mult de acum încolo pentru că trebuie să vedem la vie en rose.

Cu bine,
Lexis.

3 commentsuri:

Andreea.R said...

Stai linistita ca si maica-mea si bunica-mea au primit mai multe telefoane decat mine :-J sau mesaje, tot aia... eh, noi sa fim sanatoase :-J ma bucur ca ai avut un Craciun frumos alaturi de ai tai si ca ai reusit sa te distrezi si fara curent (la noi daca se oprea TVu' cred ca mergeam cu totii la culcare :))) )

Lexis said...

asa as fi facut si eu, dar unele spirite au fost prea agitate pentru a dormi, asa ca am preferat alte activitati... In schimb am dormit azi! Ca s-a mai intrerupt pentru o juma de ora or so... e timp... e timp pentru toate...

Anonymous said...

hellloo...km tarziu cu povestile de craciun..da eu am inceput ziua fffffff de dimineata...knd era somnul mai dulce m-a trezit maica-mea sa merem ...unde credeti...la biserica!!!!!!!ufffffff..a fost cea mai groaznica zi....eu?l-a biserica..eram ata de adormita si era asa un frig....in fine am trecut cu greu peste trauma asta...muuuult zen....dar mi-am revenit knd mi-am vz cadourile de la mosul...si in privinta tel....nici nu-mi aduc animte dak am primit vre-un msj....mint....sandra s lexis si-au adus animte de mine.....multumesc..nu m-a uitat lumea..in rest am stat l pc s am frecat menta....parca n a fost craciundaca n a nins....salutari