Sunt ceea ce gândesc

Ploaia, vantul, norii, frigul... Toate sunt asociate cu depresia, tristetea, sunt rari cei carora le place toamna. Mie imi place toamna, dar nu e pe primul loc, recunosc. Primavara e pe primul loc.

Cu toate astea, am amintiri placute despre toamna din copilarie. Toamna imi aduce aminte de primele zile de scoala, de uniforma frumos calcata de mama, de penarul cu masina pe el, de ghiozdan, de caietele noi cu pagini albe si mai ales de castanele de la Politie, placerea mea de fiecare dimineata. Toamna imi aduce aminte de frunzele nucului care pictau curtea in culoare, frigul care ma facea sa intru in casa si sa imi pun ceva mai gros pe mine, mama care face prajitura cu nuca (de obicei negresa), fumul caselor care anunta venirea iernii. Toamna imi aduce aminte si de lucruri neplacute, dar sa pastram postarea vie.

Toamna de acum vreau sa imi aduca noi inceputuri, pentru ca mie nu mi-e frica de noi inceputuri. Poate e prosteste din partea, eu sunt curioasa din fire, asa ca astept toamna cu cea mai mare curiozitate, exact cum astept o zi de luni. Multi cand aud de luni incep sa aiba spasme, luni... serviciu, luni, stres. Pentru mine luni inseamna... a inceput sa insemne un mic nou inceput care are sa imi aduca ceva bun. Poate vorbesc asa pentru ca am ramas fara serviciu, poate vorbesc asa pentru ca sunt incantata ca am scapat de caldurile care scoteau ce e mai rau din mine, poate... poate multe, dar serios ca astept septembrie cu bratele deschise si anul acesta, ca si anul trecut.

In septembrie nu pleaca in mod normal multa lume in concediu, asa ca nu mi-e teama ca am sa raman singura cu temerile mele. In septembrie nu e nici cald si nici frig... si ce daca ploua? Nu spun ca mi-ar placea sa dansez in ploaie, dar ce e mai delicios decat un sarut sub o umbrela? Sau doua maini umede impreunate din care ies aburi?

Ma gandeam, poate doar astept un inceput de fapt, poate nu traiesc unul, dar ce conteaza? Mirajul e la fel de bun ca asteptarea.

Mi-ar placea sa pot spune ca vorbesc franceza si sa fie adevarat... nu e adevarat, abia pot sa salut in franceza. Nu prea pot lega doua cuvinte, cu toate ca o inteleg binisor si o citesc binisor, dar cam atat. E una dintre limbile pe care mi-ar placea sa le vorbesc fluent, impreuna cu germana. De fapt, chiar cu germana probabil m-as descurca mai bine. In fine, de ce vorbesc despre franceza in cadrul unei recenzii de film... pentru ca... filmul asta s-a nimerit a fi dublat in franceza, asta fiind motivul pentru care mi-a placut mai mult. Replicile personajelor si povestea in sine capata parca alte intelesuri cu ajutorul francezei. Sunt curioasa daca a fost doar impresia mea.

The Tale Of Despereaux este un film de animatie despre un soricel, un sobolan si o servitoare. Totul incepe cu Soup Day (Ziua Supei), un fel de sarbatoare in regatul Dor. Roscuro, sobolanul, ajunge impreuna cu stapanul sau in regatul Dor si fascinat de miros fuge pentru a gasi sursa. Face cum face si ajunge fix in supa reginei. Aceasta cand il vede face un atac de cord si moare, iar din ziua aceea regele interzice soarecilor si sobolanilor sa mai convietuiasca cu oamenii si interzice supele.

Separat, povestea lui Despereaux incepe cu prima lui zi pe pamant cand toata lumea a vazut ca are ceva aparte - urechile. Soricelul Despereaux este special nu numai prin faptul ca are urechile foarte mari, dar si pentru ca este curajos, o calitate care in lumea soriceilor era considerata defect. Soriceii mergeau la scoala pentru a invata sa le fie teama de lucruri cum ar fi pisicile sau cutitele de bucatarie, dar Despereaux era interesat de ele, curios si in nici un caz nu ii era frica. In loc sa roada cartile, el le citea si asa a aflat de printesa care traia in castel si trebuia sa fie salvata de un print.

Ups, v-am zis prea mult din film? Hmmm.. sa zic ca nu, pentru ca astea sunt doar inceputurile celor 2 povesti si nu uitati ca am zis ca sunt 3 povesti. Asa ca o sa va las pe voi sa vedeti si a 3a poveste si continuarea filmului care le intersecteaza pe toate.

Imi pare rau ca am fost intrerupta de o suta de ori cand am vazut filmul si nu am putut sa il degust cum trebuie. Totodata subtitrarea pe care am avut-o la el a fost jumatate in engleza jumatate in romana si nu ma puteam abtine sa nu izbucnesc in ras cand vedeam replici ca "what nice soricei" sau o chestie de genul asta.

As vrea sa adaug ca filmul e cam prost realizat tehnic. Nu se compara cu Ratatouille la partea asta si fac comparatia cu Ratatouille pentru ca se aseamana din unele puncte de vedere ca subiect si totusi sunt destul de diferite. Ce mi-a placut cel mai mult la The Tale of Despereaux au fost ideile profunde care s-au asternut pe o poveste atat de simpla pentru copii. Tocmai de-aceea e un film pe care il recomand atat copiilor cat si adultilor.

In film auzim vocile unor actori cum ar fi Matthew Broderick (ca Despereaux), Dustin Hoffman (Roscuro) si Emma Watson (Princess Pea), dar asta numai daca vedeti varianta in limba engleza.

In urma filmului mi-am dat seama ca ar trebui sa avem si noi o Zi a Supei (stiu ca exista Soup Nights, dar nu e acelasi lucru) si exista cel putin 5 motive pentru care supa e foarte buna... Sa le enumar? Pe langa faptul ca e foarte sanatoasa, economica si delicioasa, mai e si foarte buna la raceli si iarna te incalzeste. Eu mananc des supa, mai ales ca (un al 6lea motiv) e buna la slabit si probabil daca nu o sa se faca in Romania sau in Bucuresti Ziua Supei, o sa imi stabilesc eu o Zi a Supei :)) pe care o sa o sarbatoresc cu o lingura si crutoane.

Cheers.

As face ceva total iresponsabil acum. M-as arunca dintr-un avion cu parasuta, m-as arunca de pe un pod legata de o coarda, as inchiria o masina si as merge cu 180 pe autostrada, m-as arunca in mare, as alerga pe un pod de munte si apoi m-as tranti pe spate, uitandu-ma la stele. M-as urca intr-un avion si as calatori pe aripa lui. As sari pe o trambulina pusa pe sosea. Ii las pe Vita de Vie sa va spuna mai departe...

Hai sa faci un exercitiu cu mine, vrei ?

1. Inspira de 3 ori.

2. Gandeste-te la mine.

3. Pune-ti castile sau da drumul la boxe.

4. Da play.



5. Inchide ochii.

6. Asculta

Intelegi ?

A mai trecut o noapte de rahat si de data asta nu a fost numai din cauza caldurii. Am adormit relativ repede, insa iar m-am trezit... de data asta mult mai des, din cauza vantului.

Nu mai continuu povestea, cum m-am perpelit jur de ora 5 si am inceput sa ma gandesc la vrute si nevrute. Cea mai neplacuta parte din toata noaptea asta zbuciumata a fost dimineata, cand am avut un ultim cosmar si m-a facut sa nu mai vreau sa adorm.

Trecand de partea dezgustatoare, pe care oricum n-am de gand sa o spun, imi aduc aminte destul de clar ca imi spuneai ca ma urasti si parca as fi simtit asta in vis. Mi-ai zis "te urasc din prima zi in care ai rosit in obraji", asta fiind o alta metoda de a spune ca urasti ziua in care m-am nascut probabil. Oare o fi adevarat? Parea adevarat. Ce subconstient ciudat mai am si eu. Vreau sa se termine visele si noptile nedormite cum trebuie, m-am saturat pana peste cap. I used to be normal, wtf happened?

Articol publicat de Cailum

M-am nascut obosita si deprimata…..mai intai deprimata de starea mea interioara existentiala si apoi deprimata ca nu pot sa dorm suficient.

Cred ca sunt singura persoana care sufera fizic din cauza trezitului in fiecare zi la ora 7 ; nu conteaza numarul de ore dormite, trezitul inainte de ora 9 imi compromite din start ziua si starea de spirit….stiu, suna aiurea si puteti sa imi puneti eticheta de “freak of nature”, o merit. Si nu, trezitul de dimineata pentru a pleca in vacanta, nu ma incanta deloc…. pe masura ce inaintez in varsta, imi devine tot mai nesuferit. Am citit intr-un articol ca lipsa de somn sau somnolenta neglijata seamana cu starea de betie, ei bine, asta inseamna ca eu sunt tot timpul ametita si morocanoasa ca nu pot sa am parte de tot ce imi doresc mai mult pe lumea asta. De ani buni, ma intreb care e scopul meu in lume ; am gasit raspunsul : sa dorm somnul cel dulceag, transportator in universuri paralele unde sunt explorator temerar si indemanatic sau in lumi colorate, alternative mai bune si fericite ale realitatii “treze” ; asa cum am dormit in ultimele nopti, ma determina sa imi doresc sa traiesc in lumea din vis si sa le urez celor dragi starea de fericita beatitudine pe care o am cand traiesc acel tip de somn.

Diminetile sunt mai frumoase dupa nopti in care am salivat la prajiturele colorate cu umpluturi diafane, dupa nopti in care fluturi albi mi-au mangaiat umerii sau in care am explorat incaperile frumos decorate ale caselor prea bine stiute in realitate, dar care in vis sunt renovate si devin adevarate labirinturi cu usi inchise si cu incaperi luminoase care sunt de fapt portaluri catre alte lumi si peisaje numai bune de explorat dupa cum am mai zis deja ; azi traiesc sub imperiul unei senzatii date de libertatea unui zbor de Frunze galbene de toamna, care imi treceau sub ochii uimiti in auriul de miere al unei zile pline de lumina calda… trezirea e brusca de cele mai multe ori, incercanata, in ceata unei constiinte gri si subit suparate ca a fost smulsa din vis. Categoric, viata din vis e de cele mai multe ori net superioara celei de zi cu zi ; frumusetea, senzatiile, mirarile, starile de tristete, toate au un farmec suav si aparte in imbratisarea visului.

Sper sa mi se indeplineasca dorinta de a trai mereu in vis si sub imperiul lui, caci nu e nimic mai bun decat un somn care te face sa simti ca renasti dupa ce ai calatorit in lumi noi si ti-ai lasat sufletul atins de fluturii, florlle si frunzele din vis.

Evadare placuta la noapte!

De obicei încerc să urăsc cât mai puţine lucruri, nu e bine să fii plin de resentimente. Uneori e inevitabil, cum a fost şi aseară. Poate nu e un subiect prea interesant, poate am mai scris despre asta, dar nu pot să mă abţin să nu vă împărtăşesc cât de mult urăsc SĂ NU DORM CUM TREBUIE!

Toată lumea se uită chiorâş la mine când spun că urăsc luna august. Am un motiv pentru care o urăsc, de fapt mai multe, dar unul mare de tot şi anume: e foarte cald. Ei bine, e ca o reacţie în lanţ, dacă e foarte cald, nu pot să mănânc, nu pot să dorm şi tot sistemul meu se duce dracu'. Aşa că... urăsc august pentru ca e cald şi urăsc căldura pentru că nu pot dormi şi urăsc să nu pot dormi.

În viaţa mea nu foarte lungă s-a întâmplat destul de rar să am probleme cu somnul... chiar şi vara. Mereu am apreciat lucrul ăsta la organismul meu, că a dormit mereu la grupa mare. Când lucram, puneam capul pe pernă nu mai auzeam nimic până dimineaţa când suna ceasul. Puteai foarte bine să tai buşteni pe mine că nu m-aş fi sinchisit. Aş putea să număr chiar pe degete dăţile în care nu am putut să dorm decât câteva ore, exceptând luna asta. Probabil din... 28 de nopţi, doar 10 le-am dormit cap coadă fără să mă trezesc cel puţin o dată. Să nu mai spun câte oi am încercat să număr până să adorm, mama lor de oi...

Mi se pare atât de frustrant să nu poţi să adormi repede şi să te trezească nişte coşmaruri cum mi s-a întâmplat mie la 4 dimineaţa. Până la 6 am stat cu ochii pe pereţi, trecând prin toate gândurile posibile şi imposibile, foindu-mă şi aşezându-mă în toate poziţiile (pe stânga, pe dreapta, perfect întinsă, perfect chircită, învelită, dezvelită, învelită pe jumate, stând în fund, stând culcat, aşteptând cu ochii închişi, aşteptând cu ochii deschişi, cu mâna pe frunte, cu mâna pe burtă, pe lângă corp, cu a doua pernă, fără a doua pernă, cu perna pe o ureche, fără pernă pe o ureche şi altele). Şi lucrurile capătă proporţii când ai şi la ce să te gândeşti. Eu chiar cred că noaptea e un sfetnic bun şi e atât de bun, că nu mă mai satur de el. Am observat că după ce dorm, perspectiva mea asupra lucrurilor se schimbă radical şi de cele mai multe ori în bine. Cum se presupune că îmi pot schimba perspectiva în bine când nu pot dormi? Un lucru e sigur, dacă Moş Ene chiar ar exista, l-aş da în pizda mă'sii.

Povestea mea începe cu faptul că Zâna Măseluţă m-a urât de moarte când eram mai mică. După ce mi-au căzut dinţii de lapte, care erau de o mie de ori mai frumoşi decât cei care mi-au crescut apoi, au început problemele fără-de- sfârşit.

Prima concluzie: I hate Zâna Măseluţă.

Am purtat aparat dentar de la 7-8 ani şi, ce-i drept, după chinul extracţiei de canin de pe partea stângă şi ani de purtat aparat dentar, am avut dinţii cât de cât drepţi. Dar oare a avea dinţii aliniaţi e suficient pentru un zâmbet frumos? Cu siguranţă că uneori nu şi sper să nu mă înţelegeţi greşit, îi mulţumesc mamei că m-a pus să port sârme în gură, pentru că realizez că m-au ajutat, dar nu au rezolvat mare lucru. Dacă aparatul dentar mi-ar fi rezolvat dinţii masiv crescuţi, ar fi fost OK, dar bineînţeles că nu a fost suficient. Au început să îmi apară carii peste tot şi aşa au început peripeţiile cu extracţiile de nervi, plombe, plombe căzute, plombe refăcute şi cea mai recentă problemă – măselele de minte.

Cum am zis mai devreme, dinţii mei sunt mai mari decât maxilarul. Cu toate astea, nu arată extraordinar de rău (doar „rău” din punctul meu de vedere) decât dacă eşti medic şi te uiţi de aproape. De fapt, să fiu sinceră... stomatologul care mi-a pus ultima plomba şi-a cam pus mâinile în cap când a văzut câte ar fi de rezolvat. Şi eu? Eu mi-am pus mâinile în cap de câţi bani ar trebui să dau la stomatolog ca să scap de toate.

De ce apar cariile astea? Nu ştiu dacă e demonstrat ştiinţific, dar eu cred că este şi genetic. Am făcut un mic experiment. Am găsit o carie nouă, în cele mai incipiente faze. Era doar un vârf de ac, aşa că am început să mă spăl mai des, cu mai multă atenţie, să folosesc aţă dentară, să nu mai mănânc dulciuri, sucuri oricum nu mai beau de ceva vreme. Asta se presupune că trebuie să faci pentru un zâmbet frumos, aşa tre’ să faci ca să previi cariile sau să le opreşti, nu? Nu aşa spune în cărţi? Dar care a fost rezultatul? Caria s-a mărit în câteva luni. Deci... ce??
N.B. : încă se măreşte.

A doua concluzie: I really hate Zâna Măseluţă.

În fine, pe lângă carii... ar mai fi încă 2 lucruri de rezolvat la dantura mea. Apropo de ce spuneam mai devreme, de măselele de minte. Bănuiam că o să am eu probleme şi cu astea când o să vină timpul şi timpul a venit, aşa că măselele mele de minte s-au hotărât să nu mai iasă la suprafaţă pentru că le era ruşine. 3 dintre ele au crescut sub gingie şi a 4a, mai curajoasă, a crescut perpendicular cu ceilalţi dinţi. Ultima problemă, care ar fi (aparent) cea mai simplă, ar fi faptul că nu am dinţii albi.

A treia concluzie: cine dracu’ a inventat-o pe Zâna Măseluţă?

Uneori, jur, visez că îmi cad toţi dinţii şi nu mă doare, pentru că ştiu că vreau alţii. Aştept bătrâneţea pentru a-mi pune placă, pentru a avea şi eu o dantură normală, chiar dacă falsă. Vă daţi seama cum sună? Eu îmi dau seama, dar îmi dau seama şi că mă chinui deja de peste 10 ani cu ei şi nu îmi permit să îi tratez nici de carii, nici de orice altceva... până la urmă, cine îşi permite dacă nu e o urgenţă? Oricum ar fi, consider că sunt un caz foarte special şi o adevărată provocare pentru medicii stomatologi. Chiar unii dintre ei au recunoscut asta, însă eu regret că nu îmi „permit” cu adevărat să îi provoc.

Ultima concluzie: am împuşcat-o demult pe Zâna Măseluţă.

(acest articol a fost scris pentru concursul organizat de dentist.ro)

Imi plac oamenii frumosi in general, trebuie sa incep postarea spunand asta. M-am uitat pe lista de filme din Cinema City, pentru ca ei ofera mai multe optiuni, si am zis ca Salt e de vazut. Chiar daca filmul n-ar fi fost bun, cel putin o vedeam pe Angelina Jolie pe un ecran mare si stateam intr-un scaun foarte confortabil.

Titlul, "Salt", vine de la numele personajului principal Evelyn Salt, o agenta CIA, interpretata de Angelina Jolie. Intr-o zi, e solicitata pentru a intervieva un spion rus. Acesta ii spune ca presedintele Rusiei va fi asasinat in timpul funeraliilor vicepresedintelui Statelor Unite si ca misiunea va fi indeplinita chiar de ea. Ceilalti din CIA incep sa devina suspiciosi si imediat rolurile se schimba, in camera de interogatoriu aflandu-se chiar Ev, in postura spionului rus de mai devreme. Insa o data aflata informatia, Salt se panicheaza si fuge din sediul CIA pentru a-si gasi sotul care nu raspundea la telefon.

Yup, e un film de actiune si yup, o vedem din nou pe hard-core Angelina cum bate si scapa ca prin urechile acului de CIA. Da, o auzim pe Angelina vorbind in rusa, ceea ce e foarte sexy si nu, nu-i sta bine blonda. Slava Domnului ca pe la jumatatea filmului are inspiratia de a se vopsi bruneta :)

Da, filmul e si un pic (mai mult) tras de par, dar da, merita vazut. Cu toate astea nu, nu la cinema decat daca sunteti un fan infocat al Angelinei si vreti sa ii vedeti ochii si gura pe tot ecranul... ceea ce mie, sincer, nu mi-a displacut.

Cheers.

Toate colaborarile pe care le-am incercat pentru blog au fost cam un esec. De multe ori pentru ca ceilalti nu se tineau de treaba, dar acum... o sa incerc din nou. Incerc si eu pana imi bag picioarele de tot.

E vorba despre o colaborare de inceput, pe termen scurt (adica doar pe luna septembrie), pentru ca apoi incepe scoala/facultatea. Vreau o persoana care se uita la filme si scrie recenzii, tre' sa stie, in plus, sa scrie cat de cat corect in romana si sa stie sa posteze pe blogspot. As zice minim 4 recenzii pe saptamana.

Nu, nu e o colaborare platita, nu ofer nimic la schimb. Cine vrea sa ma ajute, sa o faca pentru ca nu are ce face sau pentru ca e "fun" sa scrii recenzii si sa te uiti la filme sau pentru ca vor sa lucreze in echipa. Va rog nu veniti cu replici de tipul "macar ofera un domeniu" sau chestii din astea, me not in the mood for that.

Daca va intereseaza, emailul meu e G_Lexis2005@yahoo.com

P.S. AM UITAT SA MENTIONEZ CA POSTAREA E VALABILA SI PENTRU CEI CARE CITESC CARTI SAU CARE FAC RECENZII LA GADGETURI :)

Am avut serviciu... un an si opt luni de zile, dupa care departamentul in care am fost s-a desfiintat. In acest timp, am cotizat cu peste 55 de milioane la stat. Asadar, somajul meu a fost 75% din salariul minim pe economie si ceva din acei 55 de milioane...

In prima luna am luat 450 de ron. Ceea ce a fost OK pentru mine, chiar daca a trebuit sa imi cumpar un medicament de aproape 1 milion. Pentru ca stau cu ai mei si nu am facturi de platit si alte chestii de genul, 450 de ron mi-au ajuns pana azi, cand ramasesem cu 10 lei in buzunar. Si bine ca azi a fost zi de luat somaj pe luna iulie. Scaderile stiam ca se fac de la 1 august, dar surpriza... cat am luat eu somajul azi? 383 de lei. IIIIIiiiiii... seminteeeee... Si am facut un calcul...

Cu 383 de lei poti face urmatoarele (una din fiecare):

• sa joci la loto 6/49 in fiecare zi
• sa mananci de aproximativ 10 lei in fiecare zi (adica ori iti faci o ciorba pentru o saptamana, ori mananci shaorma in fiecare zi si asta pentru o singura persoana, nu cred ca iti ajunge sa faci de exemplu doua feluri de mancare sau sa hranesti mai multi oameni din banii astia)
• iti cumperi 2 perechi de blugi si 3 bluze sau 2 perechi de blugi si o pereche de incaltari
  
• platesti factura la telefon (dar depinde de factura)
• platesti factura la lumina sau cel putin o parte din ea
• iti platesti benzina/motorina pentru 3 drumuri
• sa mai zic de facultate? sau control la medic? medicamente si altele? Slava Domnului ca nu am nevoie. Bine ca am doi prieteni pe cale sa devina psihologi, desi statul isi pune mana in cap ca nu ma sinucid ca tre sa imi dea in continuare banii inapoi :)).
  

Am ajuns la intrebarea... ce mai poti face cu 383 de lei?

N-as fi crezut ca nu o sa ma multumesc cu banii astia, dar uite ca cu 383 de lei chiar nu ma multumesc. Si ma intreb, mai ales, ce faceam daca eram pe cont propriu? Ce faceam eu cu 383 de lei atunci?

Pe de alta parte... Romania e in criza economica. Au crescut si TVA-ul, au scazut si pensiile si somajul. Au scazut 70 de lei de la fiecare, cu aproximatie. Asta inseamna 70 de lei x 900.000 de someri (cu aproximatie ca nu am gasit cati sunt la ora actuala) = 63000000 de lei noi (later update pentru ca gresisem suma) pe luna (14651162,79069767 de euro). Atat "economiseste" statul numai de la noi, intr-o luna. Pai tata, in ritmul asta, pana in (later update) DECEMBRIE, scoatem Romania din criza :)) Cine stie ce or face ei cu banii si cine stie cat or lua si de la amaratii de pensionari... si din TVA, si din salarii, si din...

LATER EDIT: Gresisem titlul!!! Nu era 383 pe saptamana, ci 383 pe luna....

Am filme in minte pentru care sa fac reviewuri, dar nu gasesc puterea sa scriu despre ele. Am scris aici numai despre filme bune, care merita vazute, cred ca e timpul sa fac o lista si cu cateva filme care nu mi-au placut si care, din punctul meu sunt o pierdere de vreme. Filme pe care dupa ce le-am vazut m-am intrebat de ce mi-am pierdut o ora-doua din viata asa.

Primul dintre ele... New York, I Love You. Nu fiti pacaliti de faptul ca joaca Natalie Portman, apare doar 5 minute. Filmul e un amalgam de povesti scurte de dragoste, amestecate si facute terci din care nu intelegi mare lucru. Un film care nu iti ofera nici o idee inteligenta, nimic la care sa te gandesti.

Igor este un film de animatie nu foarte reusit. Pe langa faptul ca am adormit la el, am si uitat despre ce era vorba in a doua secunda dupa ce s-a terminat.

Cyrus... nu comedia, filmul horror. Exista o comedie cu acelasi titlu, dar nu ma refer la aia ca nu am vazut-o. Cyrus - filmul de groaza e foarte prost realizat. Povestea in sine e socanta, pentru ca e inspirata din realitate, dar filmul mi se pare prost realizat. In aceeasi categorie intra si Hostel cu toate ca l-am vazut mai demult si nu mai stiu decat ca nu mi-a placut.

Dead man's shoes are 7,9 pe imdb, dar nu inteleg de ce. L-am vazut o data cu o prietena si nu m-a impresionat deloc, nu mi se pare extraordinar. Puteti sa va uitati si sa imi spuneti daca ma insel si sa imi explicati filmul, pentru ca e demult inclus in top 10 worse movies la mine.

Margot at the wedding, alt film fara substanta. Iti arata doar o bucatica din viata unei femei... si cam atat, iar nu are nici o idee, nu are nici o substanta. Filmele de tipul asta sunt cam ca alimentele fara gust, cam ca atunci cand mananci martipan si nu il diferentiezi de carton.

When in Rome este o comedie romantica de asemenea slaba, dar nu chiar atat de seaca ca celalalte filme. Adica cele de mai sus chiar nu prea sunt de vazut, asta e ceva mai OK. Tot aici intra si Mamma Mia, care e musical si It's complicated.

Deocamdata nu imi mai adus aminte de altele, dar daca o sa imi aduc aminte, o sa updatez postare :)

Cheers.

sursa poza: IMDB (N.B. filmul nu e alb-negru)

Sunt sigura ca multi dintre cei care au vazut My Big Fat Greek Wedding au ras cu lacrimi la el. Cu toate ca e un film vechi, din 2002, e inca de actualitate, adica glumele inca au farmec.

Bineinteles, prima reactie de la primele cadre cu familia ei au fost "wow, astia zici ca-s romani" pentru ca si la noi intalnesti cam aceleasi obiceiuri. Ma rog, poate noi nu suntem atat de... extravaganti. Dar, hey, am uitat sa va spun despre ce e vorba...

Ei bine, Toula este o grecoaica care are in jur de 30 de ani si este nemaritata. Ea sta in Chicago, cu familia ei mare si galagioasa, iar cand il intalneste pe Ian Miller relatia lor starneste un adevarat haos. Apar probleme ca "Ian nu e grec", "Ian nu e destul de bun pentru tine", "Ian tre sa fie ortodox" samd.

Va suna cunoscut, nu? Adica de cate ori n-ati auzit ca familia (fie ca e a ei sau a lui) nu a fost de acord cu relatia dintre doi si incepe sa ii gaseasca fetei/baiatului defecte imaginare? E cam tipic pentru familiile mari.

In plus, nu mai am decat sa zic ca titlul e perfect ales si ca din punctul meu de vedere, cel mai misto personaj este Aunt Voula. Ooooopaaaa!!!

Mă prinde această zi, 23 august, cu nimic de zis. Parcă în jurul meu şi în mintea mea s-a produs un mare gol, parcă ar fi fost o mare explozie nucleară care mi-a şters toate cuvintele din vocabular. Nu ştiu dacă e din cauza unei nopţi petrecute cu capul în WC-ul cu vise dureroase sau e altceva. E o senzaţie de care nu dau foarte des şi nici măcar nu pot să o tratez cu filme sau cărţi. Voi aţi trecut vreodată prin aşa ceva?

În fine, hai că pun o suită de poze aici ca să nu vă plictisesc în ultimul hal... Sunt poze neprelucrate, făcute cu un Canon A560, sper să vă placă.

Am deschis o pagina de browser si am cautat pe trilulilu melodiile celor de la Holograf. Am ascultat "Dragostea mea" si mi-am adus aminte de o declaratie de dragoste pe care am facut-o cuiva acum ceva vreme Au fost cele mai frumoase cuvinte si cele mai inutile cuvinte pe care le-am spus cuiva vreodata . M-am posomorat, apoi cumva am realizat ce e de fapt important si fata mi s-a luminat. Stomacul mi s-a relaxat, lacrimile s-au retras si mi-am adus aminte cat de rau pot sta lucrurile de fapt, cat de norocoasa sunt privind obiectiv.

In orice caz, am pus si o a doua melodie mai jos - "Taina", pentru ca mi s-a parut un pic mai vesela si simpatica, pacat că cei de la Holograf nu au mai scos nimic remarcabil in ultimii ani. Imi aduc aminte ca au avut un mare succes cu melodiile "Undeva departe", "Ti-am dat un inel" şi "N-am iubit pe nimeni".

No, it's not. It's fucking Sunday. And I've got to go to fucking work in four fucking hours 'cos every other fucker in my fucking department is fucking ill! Now can you see why I'm SO FUCKING ANGRY?

Mi-am promis ca voi posta zilnic luna asta, dar observ ca nu am reusit. Sunt doar 15 postari si suntem in 21, deci as mai avea 6. Din pacate, nu gasesc atatea subiecte interesante despre care sa scriu aici, daca aveti sugestii, sunteti mai mult decat bineveniti sa le impartasiti.

Azi o sa scriu cateva cuvinte despre Shaun of The Dead, un film din 2004 cu nota 8 pe IMDB. Filmul este in stilul Edgar Wright, deci cadrele alterneaza exact ca in Hot Fuzz. Intalnim de asemenea aceiasi doi actori, Simon Pegg in rolul lui Shaun si Nick Frost ca Ed.

Din punctul meu de vedere (si vad ca si al IMDBului) filmul e mai mult comedie si as spune ca e putin horror pentru ca m-am speriat la anumite faze, dar cam atat. As spune ca Shaun of The Dead a excelat in anul respectiv prin forma lui si portiunile de film care tin de comedie, dar pentru ca am vazut mai intai Hot Fuzz, acesta nu mi s-a mai parut atat de neobisnuit.

Pe scurt, e vorba despre Shaun, un tip care lucreaza intr-un supermarket si este parasit de prietena. Exact in noaptea aceea, orasul se transforma si oamenii devin zombies. Destul de comun subiectul, nu? Ei bine, cu toate ca am zis ca nu am fost extrem de fascinata de stilul filmului, tot mi s-au parut amuzante replicile (de-aia ii si scriu review si il recomand), iar Simon Pegg mi-a dovedit ca e un actor bun... totusi mi-a placut mai mult postura lui de bad-ass-motherfucking-cop si cred ca i s-a potrivit mai mult.

Cheers :)

"... este mania numai omului semnificativ. Geniul vede clar si prin haos."

Prima parte a mesajului e total incoerenta, probabil voiau sa spuna "mania omului nesemnificativ", cum bine a observat sora mea. A doua parte e cea care m-a pus o secunda pe ganduri.

Ti s-a intamplat vreodata sa ai de ales intre... ce vrei si ce trebuie sa vrei ? Este o pozitie pe care nu o doresc nimanui si imi pare tare rau ca sunt persoane pe lumea asta care traiesc pe veci cu intrebarea "cum ar fi fost daca?"

Ce trebuie e intotdeauna calea dreapta, dar de ce sa nu alegi calea stramba pentru a te indrepta tu? Practic e ce vrei, dar nu recunosti ca vrei. De ce te-ai duce in directia opusa curentului? Ca sa te convingi si sa nu ramai cu dubii. Cred ca intrebarea asta, "cum ar fi fost daca", marcheaza pe toata lumea si... nu o sa iti gasesti niciodata pacea cu ea. Probabil si la 70 de ani o sa te intrebi acelasi lucru pentru ca nimeni nu iti poate confirma ca ar fi fost total alegerea nepotrivita, ca nu ai fi ajuns unde trebuie.

Geniul vede si prin haos pentru ca geniul se ghideaza nu numai cu mintea, dar si cu inima si stie ca o sa ajunga intr-un anumit punct pe propria raspundere, stie ca a incercat tot, stie ce simte si vede... prin haos.

O sa inchei postarea cu un citat din cartea "Eat, Pray, Love" de E. Gilbert pentru ca mi s-a parut geniala personificarea a 2 sentimente carora incerc si eu sa le fac fata de ceva vreme:

“It’s not fair for you to come here,” I tell Depression. “I paid you off already. I served my time back in New York.”
But he just gives me that dark smile, settles into my favorite chair, puts his feet on my table and lights a cigar, filling the place with his awful smoke. Loneliness watches and sighs, then climbs into my bed and pulls the covers over himself, fully dressed, shoes and all. He’s going to make me sleep with him again tonight, I just know it."

Nu pot sa scriu aici decat parerea mea despre aceasta bautura.... pentru ca Bacardi Breezer este o bautura, nu un film, cum as fi crezut daca as fi fost un simplu cititor al blogului.

Nu multi stiu ca eu nu beau, in mod normal, sucuri acidulate sau orice fel de suc. Din cauza greutatii, din octombrie anul trecut, am inceput sa beau numai apa plata, nici macar apa minerala. Totusi, zilele astea am facut o exceptie si am scapat "ca vaca in lucerna" (cum ar spune un fost coleg de birou) si am tinut-o pe mancat prostii si haotic. Multi dintre voi nu stiu ca eu nu prea mananc carne... de cateva luni... De unde imi iau proteinele? I don't give a shit :)) Adevarul e ca nici inainte nu mancam carne cum mananca "romanii" la gratare. Mai mereu am mancat doar pui. In orice caz, de ceva vreme nici pe ala nu l-am mai mancat.... si nu numai din cauza greutatii, din mai multe motive. Vara asta oricum n-am mancat mai nimic pe caldura asta... dar deja am deviat prea mult de la subiect.

Asadar, revenind. Am dat iama in junk food si am mancat carne zilele astea (nu multa, azi o jumatate de copanel de pui si ieri la fel+ un carnacior) si pe langa asta, am baut si sucuri... si bauturi alcoolice. Eu nu le am cu alcoolul deloc, e suficient sa iau 2 guri de vermut si se invarte camera cu mine si urasc senzatia asta, deci nu a fost ceva "strong". Per total: un pahar de sampanie, 1 bere, 2 pahare de vin si Bacardi Breezer.

In afara de sampanie, toate celalalte au fost slabe (berea a fost Redd's, chiar ma amuza si ma incanta berile de tipul asta, sunt absolut delicioase si absolut tampite si bautorii de bere inraiti stiu despre ce vorbesc. Mie imi place sa ii spun "bere" in gluma, e de fapt suc cu putin alcool si aroma de bere, in categoria intra si Tuborg Tropical which I also love). So anyway, azi am experimentat Bacardi Breezer Tropical Orange si nu m-am putut abtine sa nu deschid o "postare noua" sa scriu cateva chestii despre bautura asta.

Caracteristici pe scurt: are 4% alcool, vine intr-o sticla de 275ml, facuta din (conform etichetei): apa carbogazoasa, rom 12%, zahar, suc concentrat de portocale 4,7%, arome, acidifiant: acid citric, corector de aciditate E331, conservanti E202 si E212, coloranti E104 si E124. Pret? Tineti-va bine: in jur de 10 lei.

N-am cumparat-o eu, drept sa spun, dar tot mi-a parut rau de banii aia. Are gust de Brifcor, fratilor... cel putin formula asta pe care am baut-o eu, Tropical Orange. Stiti Brifcor, nu? Ala luat de la dozator cu 1 leu, sau cat era...(later edit: tot cu "B" incepe) Nu inteleg pretul si nu inteleg pasiunea, dar ce-i drept n-am auzit pe multi care sa se dea in vant dupa Bacardi Breezer. Acum nu pot sa nu ma intreb cum sunt celalalte formule si cat de bune pot fi, incat sa merite banii astia. Tropical Orange clar a fost o dezamagire.

Cine nu are dubii asupra şi celor mai mărunte lucruri pe care le face ?

Dubii (sursă poză). Slăbiciuni. Despre asta e vorba în filmul ăsta, dar nu ştiu de ce am menţionat asta, de parcă nu vă daţi seama şi singuri din titlu. Ne îndoim când vine vorba de probleme... importante, oare am făcut ce trebuia? Oare ăsta e sfârşitul pe care îl vreau? Sau continuarea pe care o vreau? Oare cuvântul cuiva e suficient pentru a ştii adevărul?

Le întâlnim din nou pe Amy Adams şi Meryl Streep, în rolurile maicilor James, respectiv Beauvier, de această dată în cadru intrând şi un al treilea personaj, Father Flynn interpretat de Philip Hoffman. Acţiunea se petrece la o şcoală catolică din Bronx, în anii '60 şi urmăreşte povestea celor două măicuţe, total opuse la caracter, care încep să îl suspecteze pe Părintele Flynn de pedofilie.

Doubt e din 2008 şi Julie and Julia e din 2009, deci presupun că acesta a fost primul film în care cele două actriţe au lucrat împreună. Amândouă sunt excelente şi triunghiul format din aceste personaje aduce în prim plan anumite avantaje care pot deveni dezavantaje. Aduce ideea de echilibru. Sister Beauvier este tipul de om sever, care pune la îndoială totul, mai puţin propria judecată şi raţiune, iar sister James persoana naivă, cu suflet pur, care nu ar răni nici măcar o muscă. Sinceră să fiu mi se par două extreme destul de periculoase şi cred că ăsta a fost şi unul dintre punctele cheie ale filmului. Father Flynn... ei bine, despre el nu pot să spun mare lucru, decât că pentru mine a reprezentat cumva echilibrul.

Cam atât despre Doubt, vreau să vă spun câte ceva despre Meryl Streep. De când am văzut o compilaţie pe youtube cu numeroasele accente pe care le poate face (vezi filmuletul de mai jos), mi-am dat seama ce actriţă nemaipomenită e. Poate asta se datorează şi faptului că şi mie îmi place să imit diverse accente chiar dacă "măcelăresc" limba respectivă. Parcă ştiţi, nu? Am pus mai demult nişte fişiere audio de pe trilulilu aici şi oricum prietenii ştiu accentele pe care le fac eu... chiar dacă nu îmi ies bine, îmi place să îi amuz :D So anyway, here are the many voices of Meryl Streep:

Hot Fuzz (sursa poza) nu a fost deloc filmul la care m-am asteptat. Credeam ca o să fie o comedioară idioată, care nu o să îmi placă, pe care o să o întrerup de 100 de ori... Ei bine, nu a fost aşa. Mi-a plăcut la nebunie. A fost un fel de "breath of fresh air" pe canicula asta. Nu mă prind de ce se numeşte "hot fuzz", dar in fine, sa va zic subiectul...

Unul dintre cei mai buni politisti din Londra este transferat într-un orăşel mic, numit Sandford. Politistul ăsta, Nicholas Angel, e brici omul. Un adevărat profesionist, ce să mai, un om al legii care ajunge în cel mai liniştit oraş din Anglia, unde nu se întâmplă decât accidente. Liniştit până începe el să investigheze nişte decese foarte suspecte şi descoperă ce înseamnă de fapt Sandford.

Angel e interpretat de Simon Pegg şi trebuie să spun aici că sunt unele roluri... făcute pentru unii actori. Se potrivesc perfect. Şi nu pot să zic că rămâi cu o super idee, cu o super morală după ce vezi filmul, dar actorul principal, cadrele şi acţiunea îmbină perfect elementele comediei cu genul mystery.

E ceva nou, e ceva bun, englezesc şi cred că e ceva de văzut. Tot în categoria filmelor englezeşti de văzut se încadrează şi This is England şi comedia Cemetery Junction. Din astea 3, cel mai mult mi-a plăcut Hot Fuzz, de-aia am şi scris despre el. Despre celalalte două nu prea am ce să scriu, decât un simplu rezumat pentru că nu m-au impresionat peste măsură, dar sunt bune. Oricum, mai multe puteţi afla dând click pe ele, sunt linkuri spre IMDB care vă oferă mai multe detalii... as always :)

Nu stiu cum sa incep reviewul asta. Filmul asta a fost cel mai emotionant dintre toate vazute aproape in toata viata mea. Nici la Titanic nu am plans cum am plans la asta, adica pur si simplu nu m-am putut abtine. S-a putut cineva abtine sa planga? Dintre cei care l-au vazut deja? Daca da, sa stii ca, oricine ai fi, esti tare... esti de piatra, la propriu.

Hachi a fost un caine real, a existat si povestea lui e veche si binecunoscuta. O sa va spun despre ce e vorba integral pentru ca e suficient sa dati un search pe Google si sa cititi pe Wikipedia cine a fost. Asa ca, daca nu vreti sa stiti subiectul filmului integral si ce se intampla, incetati sa mai cititi in aceasta clipa.




Bun. Hachi este un caine din rasa Akita, gasit de un profesor japonez prin anii 1924 mi se pare. Profesorul l-a crescut pe Hachi si s-a atasat foarte mult de el, conexiunea dintre ei a fost una extrem de speciala. Atat de speciala incat, atunci cand a murit profesorul de un atac cerebral in 1925, Hachi a continuat sa il astepte la gara, cum facea inainte. Nu a asteptat o zi, 2, 3... ci 9 ani de zile. A fost dat unui alt proprietar, dar el a fugit si s-a intors la gara si la casa profesorului. Cand a vazut ca profesorul nu mai locuieste in casa aceea, Hachi a devenit cainele strazii, dar mereu, la aceleasi ore, Hachi venea si il astepta pe profesor.

Povestea pare rupta din carti fantasy, dar cainele a devenit celebru inca de atunci. Japonezii i-au ridicat o statuie din bronz in statia unde venea si il astepta pe profesor, iar statuia a fost inaugurata chiar cand cainele inca mai traia. Hachiko a reprezentat de atunci simbolul loialitatii si in fiecare an se face o festivitate in amintirea lui.

Rolul principal in film il detine Richard Gere, iar actiunea se petrece prin 1998-2008. Coloana sonora a filmului si cadrele fac povestea atat de emotionanta. Este pur si simplu uimitor ce au putut sa faca din el. Pe parcursul vremii s-au scris carti despre acest akita, s-au facut cercetari, s-au facut filme, seriale si ce-i drept, nu le-am vazut. Cunostintele mele despre existenta cainelui au inceput cu acest film care pur si simplu m-a facut sa plang la sfarsit. Pe parcursul randurilor pe care le scriu aici si de fiecare data cand vorbesc de Hachi parca vorbesc de un roman inventat de cineva, nici acum nu m-am obisnuit cu ideea ca a existat, ca l-a asteptat 9 ani si ca nici macar nu a fost vorba de prostia unui caine. Asa cum a vazut ca profesorul nu mai sta in casa aceea si s-a oprit sa se mai duca acolo, asa putea sa se opreasca sa mai vina si in gara.

Uitati-va, este nemaipomenit si este bun de vazut in familie. Toti avem de invatat, chiar de la un simplu (aparent) caine.

Chloe... un film... ce m-a lasat fără cuvinte.

Sunt actori de top in el, Julianne Moore si Liam Neeson, iar Amanda Seyfried joacă excelent cu toate că nu se încadrează în "de top" pentru că e tânără şi nu a avut foarte multe roluri. Pe Amanda o mai vedem şi în Dear John şi Mean Girls şi din punctul meu de vedere se descurcă foarte bine în toate.

Julianne e Catherine, o doctoriţă ginecolog care are un fiu şi un soţ, o casă superbă şi o carieră OK, din care scoate bănet.... lucrurile merg bine pentru ea... aparent. De fapt, are un fiu adolescent cu care nu se înţelege deloc şi un soţ foarte rece, mă rog, tot o invidiez pentru bani :)) În orice caz, Catherine o angajează pe Chloe pentru a îl seduce pe soţul ei. De ce? Pentru că are impresia ca el o înşală cu studentele lui... ce se întâmplă mai departe? Oh, o să vedeţi voi, dacă vă uitaţi la film.

Filmul conţine sex... destul de mult şi chiar nu înţeleg de ce e pus la thriller, dar presupun ca e puţin freaky faţa lui Julianne Moore cu pistrui. Nu am nimic cu pistruii, pe bune, atâta timp cât nu sunt pe fiecare suprafaţă a corpului persoanei respective. It's so... weird. Julianne e o actriţă foarte bună, pe care în Chloe o vedem în nişte ipostaze... diferite... faţă de cele obişnuite şi n-am nimic cu ea, dar pistruii aia. Disturbing.

În fine, uhm... de fapt, disturbing e tot filmul. Cum e şi postarea asta, nu? Şi acest patetic review pe care nu îl pot face cum trebuie din cauza unor piese lipsă din mine, cum ar fi mâncarea sau somnul.

So... anyway, serios, mai bine uitaţi-vă dacă vreţi ceva inedit, senzual şi a bit sick. Sfârşitul iar mi s-a părut ciudat... Astea cam sunt toate cuvintele mele despre film.

Mâine revin cu un review la o comedie mişto, fiţi pe fază.

Leap Year înseamnă în limba engleză "an bisect". Eu nu ştiam, de fapt, cred că ştiam, dar am uitat. Am uitat mult din engleza pe care o ştiam pentru că nu am mai practicat.... copii, nu faceţi ca mine! Revenind la film...

Există o tradiţie irlandeză şi anume, în anul bisect, pe 29 februarie, fata poate veni să îl ceară în căsătorie pe bărbatul visurilor ei.... ca excepţie de la regulă (nu ştiu dacă e adevărată tradiţia, dar aşa e în film). Anna speră ca Jeremy să o ceară în căsătorie, dar când acest lucru nu se întâmplă, decide să meargă în Dublin să profite de tradiţia irlandeză şi să îl ceară ea pe Jeremy în căsătorie. Filmul urmează tiparul binecunoscut al tinerilor care se îndrăgostesc într-o călătorie. Anna nu ajunge la Dublin, ci într-un orăşel izolat de lume şi aşa îl cunoaşte pe Declan, care ajunge să îi fie tovarăş de drumeţie.

Eu am început să fiu mare fană Amy Adams şi cred că i se potriveşte foarte bine rolul de femeie cochetă pe care îl are atât aici ca Anna, cât şi în filmul Miss Pettigrew Lives for a Day ca Delysia (la care voi face review în curând). Declan, interpretat de Matthew Goode, reprezintă irlandezul tipic, plin de sarcasm, glumeţ, dar şi foarte bun de iubit. Accentul irlandez e... delicios, chiar nu prea ai habar ce spun la un moment dat dacă nu ai avea subtitrarea care să îţi vină în ajutor. O parte a sfârşitului mi s-a părut foarte frumoasă, iar întregul film este de urmărit. E o comedie romantică utilă în momentele de oboseala şi-sau depresie cronică, dar romantismul nu e pentru toată lumea.

Peisajele sunt superbe şi filmul ăsta chiar m-a făcut să vreau să ajung acolo într-o zi , dar drept vă spun, mi-e cam teamă că n-am să înţeleg engleza vorbită acolo.

See ya, bobs!

Forgetting Sarah Marshall este o comedie.

Este vorba despre un tip căruia prietena i-a dat papucii şi care nu realizează că ăsta a fost cel mai bun lucru care i se putea întâmpla. Nu se numeşte degeaba Forgetting Sarah Marshall, omu' ca orice om normal care e el om, încearcă să o uite şi pleacă în Hawaii (mi s-a inflamat o amigdală cât am scris reviewul ăsta). Acolo dă chiar de Sarah Marshall şi noul ei iubit, aşa că lucrurile se complică. Slavă Domnului că Rachel e acolo şi că e şi frumoasă şi reuşeşte să îi distragă atenţia.

Mai departe vedeţi voi ce se întâmplă. Despre film nu pot să spun foarte multe pentru că mi-e foarte cald şi mă doare gâtul cu toate că nu am băut nimic rece.... şi mi-e cald, am zis asta? Ah da, nu-i nimic, am zis-o iar. Şi pentru că mi-e cald, sunt cam prost dispusă, dacă nu aş fi văzut Forgetting Sarah Marshall ăsta ar fi fost un moment bun să mă uit... pentru că e şi vorba de noi începuturi. E vorba despre bitches, despre curve, despre oameni care profită de alţi oameni cu slăbiciuni... şi oricât de amuzant e filmul, îţi dai seama că tot ce suporta Peter din partea ei, era din dragoste. Aşa sunt oamenii proşti, they fall for others.

Cuz love's a bitch too.

p.s. Filmul e din 2008 şi joacă Jason Segel, Kristen Bell şi Mila Kunis care e superbă.

Articol publicat de Cailum

Stau si privesc cerul printr-un ochi de geam... cerul e albastru ca ochii tai, cu norisori albi-albi ca cei din privirea mea ; un cablu negru pleaca din unghiul drept format de cadrul geamului si imparte cadrul in doua unghiuri perfecte de 45 de grade ; daca ma uit mai bine, pot sa vad si patratelele de la plasa impotriva tantarilor.
De dimineata ma uitam in oglinda din baie la punctele de lumina prinse de firele mele de par, zburlite in toate directiile.
Cerul e albastru, albastru ca ochii tai...
Cosul din coltul gurii se incapataneaza sa isi continue evolutia, iar punctele de lumina din parul meu sunt inca acolo reflectand zeci de culori.
Un alt nor albicios trece repede pe cerul albastru....
Soneria de la usa ma trezeste din visare ; deschid, mirata sa te vad la ora aia improbabila, dar nu apuc sa te intreb ce faci, pentru ca un branci in perete si o durere fenomenala in ceafa ma lasa fara cuvinte.
Cerul e incredibil de bleu, iar eu ma uit la el cu ochii albi-albi ca norii rataciti de pe el.

Azi nu mai scriu despre filme. Azi scriu despre ieşirea mea de luni cu Zgubilitca. După luni întregi de căutare a unor parteneri "de bicicletă", a venit vremea să îmi găsesc şi eu pe cineva... sau mai bine zis... ea m-a găsit pe mine? Oricum ar fi fost, în sfârşit am mers în Tineretului pe biclă, profitând de campania asta a celor de la Raiffeisen Bank care îţi oferă şansa de a te plimba cu bicicleta, gratis, timp de 2 ore.

Băieţii sunt amplasaţi la intrarea dinspre Gheorghe Şincai şi tot ce trebuie să faci e să completezi un formular şi să laşi buletinul, apoi întregul parc îţi stă la dispoziţie. E foarte mişto senzaţia de libertate pe care ţi-o conferă un parc gol şi o bicicletă care se mişcă binişor şi mai mult de atât, contrar aşteptărilor, nu am dat de foarte mulţi câini. A fost doar un amărât mai mititel care nu ştia la care bicicletă să se repeadă, aşa că l-am lăsat în urmă confuz.

Părţi proaste? Căldura... care e oricum peste tot. Când o să inventeze şi ei hainele alea cu aer condiţionat? M-am ales cu o insolaţie de toată frumuseţea de care am scăpat în 2 zile şi m-am bronzat cu model pe picior şi mâini :D Să zicem că bronzul nu mă deranjează mai deloc în comparaţie cu durerile de cap insuportabile provocate de insolaţie. Asta e învăţătură de minte. Sper ca data viitoare să nu uit să îmi iau o şapcă pe cap sau o bandană.


p.s. Titlul nu e compus de mine, sunt doar cuvintele de pe un zid. Mi s-a părut interesant, asta doar dacă nu înseamna altceva mai porcos şi nu ştiu eu "slangul" copchiilor din ziua de azi. Mă rog, eu m-am gândit la Enigma Otiliei, dar cine ştie la ce s-au gândit ei.

Am văzut Kung Fu Panda chiar în 2008 dacă nu mă înşel, am mers cu o prietenă la cinema. Din păcate atunci încă nu era tehnologia 3D pe meleaguri româneşti. Mă gândesc că dacă ar fi fost 3D, filmul ar fi fost mult mai mişto... mai ales pentru că e animaţie.

Aşadar, l-am văzut atunci, dar cum se întâmplă cu majoritatea filmelor pe care le văd la cinema, am uitat mare parte din el. L-am revăzut azi şi cu toate că destul de multă lume a văzut Kung Fu Panda, m-am hotărât să scriu aici un review pentru cei care nu l-au văzut... sau pentru cei care l-au văzut şi au o opinie, dar în mare parte pentru cei care nu l-au văzut.

Po este ursul panda care visează să ajungă un războinic kung fu în echipa celor cinci (Tigress, Monkey, Mantis, Viper şi Crane). La Jade Palace se dă un spectacol în cadrul căruia se alege the Dragon Warrior şi bineînţeles toată lumea se aşteaptă ca unul din cei cinci experţi în kung fu să fie ales de către maestrul Oogway, cu toate astea Oogway îl alege pe Po. Cum se descurcă grăsuţul urs panda cu artele marţiale? Ei bine, asta o să vedeţi voi.

Culmea e că nu uitasem numai ce se întâmplă în filmul de animaţie, dar şi actorii care interpretează vocile... şi sunt multe nume mari, cum ar fi Jack Black (Po), Angelina Jolie (Tigress) sau Dustin Hoffman (Shifu).

De asemnea, permiteţi-mi să zic (pardon my french) că m-am căcat pe mine de râs la unele faze şi nu mi se întâmplă aproape deloc să râd de una singură la un film. E o comedie mai mult decât bună şi recomandată pentru toate vârstele, iar pe lângă asta te mai şi pune pe gânduri.

Dacă vrei acţiune, romance, actori care joacă şi arată bine From Paris With Love e filmul pe care vrei să îl vezi.

James Reece (Jonathan Rhys Meyers) este un agent CIA căruia i se oferă şansa de a lucra alături de agentul FBI super bad ass mother fucker, Charlie Wax (John Travolta) care a fost trimis în Paris pentru a opri un atac terorist.

Cei doi reprezintă opuşii care lucrează bine împreună. James e bărbatul arătos, care a lucrat toată viaţa cu lucruri importante, după un birou, logodit cu o franţuzoaică frumoasă, visând la căsătorie, dar şi la o carieră de succes, iar Wax e cel care face lucrurile fără prea mult tact, dar bine, slujba lui fiind şi viaţa lui.

Am văzut filmul acum ceva timp şi iniţial am făcut-o numai pentru Jonathan Rhys Meyers pentru că îmi place de el... şi cum arată şi cum joacă şi după vreo 30 de minute de film mi-am dat seama că John Travolta e cel care străluceşte de fapt. Mi s-a părut că rolul i s-a potrivit ca o mănuşă şi acum tuturor le spun să se uite la From Paris With Love pentru Travolta. E şi un film de acţiune bun, exagerat la unele faze, ce-i drept, dar na, ăsta e "the wow" factor la care nu stai să te gândeşti cât de verosimil e.

Ah, ce e foarte tare e că îl auzim pe Jonathan RM vorbind iar chineză, nu e nouă chestia având în vedere că The children of Huang Shi e film din 2008 şi acolo o parte considerabilă din film o dă pe chineză... which I think is hot, but that's just me :D

So anyways dacă aţi văzut filmul şi mai aveţi ceva de completat sau vreţi să vă spuneţi părerea, feel free to leave a comment. Until next time...

Checkmate, motherfucker!